Scutere pentru poliţiştii constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scutere pentru poliţiştii constănţeni

Politică 11 Iulie 2006 / 00:00 1056 accesări

După biciclete şi Loganuri, poliţiştii constănţeni, au primit în dotare şi scutere. În număr de 20, vehiculele pe două roţi au fost achiziţionate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române şi sînt destinate agenţilor din cadrul Poliţiei Rutiere Constanţa. "Scuterele vor oferi poliţiştilor o mai bună mobilitate mai ales în condiţiile de trafic aglomerat. Ele vor fi utilizate atît la patrulare, cît şi la îndeplinirea unor misiuni sau a unor acţiuni în cadrul programelor puse în practică de instituţia noastră", a declarat cms. şef Constantin Dancu, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa. Acesta mai spune că scuterele au fost deja repartizate poliţiştilor şi începînd de joi le vom vedea pe străzile Constanţei. O primă campanie în care vor fi folosite aceste vehicule va fi iniţiată de Poliţia Rutieră Constanţa în aceste zile şi are drept scop să redea trotuarele pietonilor. Cms şef Dancu spune că această campanie îi are în vizor pe toţi cei care îşi parchează autoturismele pe trotuar.

Taguri articol


12