Scutiţi un an de taxa de recodificare CAEN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scutiţi un an de taxa de recodificare CAEN

Economie 28 Martie 2008 / 00:00 1852 accesări

Taxa pentru actualizarea obiectului de activitate conform Clasificării Activităţilor din Economia Naţională - CAEN este suspendată pînă la data de 1 martie 2009, astfel că firmele, asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate nu vor mai scoate niciun ban din buzunar pentru recodificarea CAEN. Actualizarea obiectului de activitate se înregistrează în Registrul Comerţului în baza deciziei/rezoluţiei directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lîngă Tribunal, fără ca publicarea în Monitorul Oficial şi depunerea actului constitutiv actualizat să fie obligatorii. Cererile de actualizare şi documentele aferente pot fi transmise şi prin corespondenţă, cu valoarea declarată, data primirii fiind considerată cea a înregistrării cererii. Ministrul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii liberale, Ovidiu Silaghi, a precizat că actul normativ în forma sa nouă nu are caracter retroactiv, adică firmele care au plătit taxa nu vor primi banii înapoi. Tot el declarase, la începutul acestei luni, că se impune reducerea taxei de recodificare CAEN de la 800 lei, cît era pînă în prezent, la cîteva zeci de lei, o sumă mai accesibilă, pentru că “Registrul Comerţului taxează firmele care îşi schimbă codurile ca şi cum companiile ar face acest lucru benevol, deşi acest lucru este o obligaţie impusă de intrarea României în UE”. Pînă în prezent, la nivelul Constanţei s-au recodificat CAEN aproape 5.000 de agenţi economici (din 45.773 agenţi activi la începututl acestui an în baza de date a Registrului Comerţului Constanţa). De reţinut este faptul că declaraţia pe Legea 359/2004 rămîne valabilă împreună cu extrasul de la Registrul Comerţului din care reiese faptul că s-a refăcut recodificarea CAEN.



12