Scuze publice din partea regelui Spaniei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scuze publice din partea regelui Spaniei

Monden 19 Aprilie 2012 / 00:00 290 accesări

Regele Spaniei, Juan Carlos I, şi-a cerut scuze în mod public pentru călătoria privată pe care a efectuat-o în Botswana, pentru a participa la o partidă de vânătoare. ”Regret foarte mult. Am greşit. Nu se va mai repeta”, afirmă regele, într-un gest fără precedent, la ieşirea din spitalul din Madrid în care a fost internat timp de patru zile. Regele Juan Carlos I şi-a fracturat şoldul în urma unei căzături în Botswana, vineri, în timp ca participa la o vânătoare de elefanţi, după care a fost transportat de urgenţă în Spania.

Scuzele regelui survin după o amplă polemică pe care această expediţie de vânătoare în ţara africană a generat-o în Spania, atât în rândul partidelor politice, cât şi în cadrul societăţii, într-o ţară afectată de criză economică şi şomaj. Opinia publică şi forţele politice caută, în prezent, un răspuns la întrebarea dacă regele trebuie să informeze despre călătoriile sale private şi dacă cea efectuată în Botswana era oportună în contextul problemelor cu care se confruntă ţara.

Taguri articol


12