Chiar dacă duminică este programat GP-ul Chinei, subiectul principal din lumea Formulei 1 este... cursa din Bahrein, care se va desfăşura - conform programării - săptămâna viitoare, pe 22 aprilie! Şi asta în ciuda faptului că situaţia politică din Bahrein este - în continuare - foarte încordată, mulţi ziarişti renunţând să meargă în mica ţară arabă, chiar dacă Ecclestone a dat asigurări că măsurile de securitate sunt perfecte. Şi încasările miliardarului englez, probabil... Revenind la cursa din China să notăm că Michael Schumacher şi Hamilton au dominat sesiunile de antrenamente de vineri, germanul reuşind chiar cel mai bun timp - fiind singurul sub 1.36:00. Lewis Hamilton este singurul cu două victorii pe circuitul de la Shanghai, el impunându-se în 2008, dar şi anul trecut. Interesant este faptul că aici s-au impus toţi cei şase campioni mondiali prezenţi în cursă, singurul care a făcut notă discordantă fiind Barrichelllo, la cursa inaugurală din 2004. Antrenamentele oficiale sunt programate sâmbătă, de la ora 9.00, iar cursa se va alerga duminică, de la ora 10.00.
Clasament la zi - piloţi: 1. F. Alonso (Spania) 35p; 2. L. Hamilton (Anglia) 30p; 3. J. Button (Anglia) 25p; 4. M. Webber (Australia) 24p; 5. S. Perez (Mexic) 22p; 6. S. Vettel (Germania) 18p; 7. K. Raikkonen (Finlanda) 16p; 8. B. Senna (Brazilia) 8p; 9. K. Kobayashi (Japonia) 8p; 10. Di Resta (Scoţia) 7p; 11. J. Vergne (Franţa) 4p; 12. N. Hulkenberg (Germania) 2p; 13. D. Ricciardo (Australia) 2p; 14. M. Schumacher (Germania) 1p. Clasament echipe: 1. McLaren 55p; 2. Red Bull 42p; 3. Ferrari 35p; 4. Sauber 30p; 5. Lotus 16p; 6. Force India 9p; 7. Williams 8p; 8. Toro Rosso 6p; 9. Mercedes AMG 1p.