Se alege constructorul pentru gazoductul de sub Dunăre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru Bulgaria şi România

Se alege constructorul pentru gazoductul de sub Dunăre

Eveniment 21 Martie 2015 / 00:00 684 accesări

Transgaz şi Bulgartransgaz, transportatorul naţional de gaze din Bulgaria, vor organiza o licitaţie comună pentru atribuirea unui contract de 4,7 milioane de euro, fără TVA, pentru construcţia gazoductului pe sub Dunăre care va lega sistemele de transport de gaze naturale din România şi Bulgaria. "Transgaz a autorizat Bulgartransgaz să demareze procedurile comune pentru atribuirea contractului, în conformitate cu legea privind achiziţiile publice din Bulgaria", se arată într-un comunicat al Bulgartransgaz.

Costurile licitaţiei vor fi suportate de Transgaz, potrivit documentului. România şi Bulgaria au început în 2012 construcţia unui gazoduct pentru conectarea reţelelor naţionale de transport de gaze naturale, proiect estimat la 24 milioane de euro. Interconectorul, cu o lungime de 25 de kilometri (15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei şi 7,5 kilometri pe teritoriul românesc), trebuia să fie finalizat în iunie 2013, însă lucrările au fost întârziate de o serie de probleme tehnice întâmpinate la construcţia gazoductului pe sub Dunăre, între localităţile Giurgiu și Ruse. Bulgartransgaz nu a anunţat data organizării licitaţiei pentru conducta care va trece pe sub Dunăre, dar a estimat că interconectorul va fi dat în folosinţă până la finele anului. Lungimea segmentului de sub Dunăre este de 2,1 kilometri. Capacitatea maximă a interconectorului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Taguri articol


12