Se apropie postul Sfintei Mării. Ce trebuie să faci în această perioadă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se apropie postul Sfintei Mării. Ce trebuie să faci în această perioadă!

Religie 28 Iulie 2016 / 07:35 5950 accesări

Creștinii ortodocși se pregătesc să intre în Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Maria Mare. Acesta începe pe 1 august şi se încheie pe 15 august, odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Cu alte cuvinte, timp de două săptămâni, cei care vor să țină postul cu sfințenie nu vor mânca alimente care sunt de origine animală şi vor participa la slujbe speciale. Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei. Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Pe 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. Pe 31 iulie se lasă sec, iar consumul de pește este permis pe 6 august, de Schimbarea la Faţă a Domnului. Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”, iar preoţii îi îndeamnă pe credincioşi să se roage şi să facă mai multe fapte bune. Se vorbeşte în popor despre postul Sfintei Maria Mare că ar fi un post relativ ușor deoarece durează doar două săptămâni. Pot să îl țină chiar și copiii, dar mai ales femeile însărcinate, pentru a naște ușor, fiindcă Fecioara Maria este ocrotitoarea lor. Cu toate acestea, Biserica ne cere ca pe durata acestui post să ne abținem de la mâncare până la ora 15.00 în zilele de luni, miercuri și vineri. Totodată, marți și joi se mănâncă fără ulei.



12