Se ascut vorbele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se ascut vorbele

Eveniment 14 Mai 2010 / 00:00 384 accesări

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, aflat într-o vizită la Constanţa, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia, împreună cu liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a lansat un atac dur la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului. Măsurile prezentate de preşedinte privind ieşirea din criză a României, coroborate cu atacurile şefului statului şi ale celor din PDL la adresa liberalilor, pe care i-au acuzat de faptul că nu au fost capabili de o bună guvernare, l-au înfuriat pe Vosganian, fost ministru al Economiei, care a declarat că tot ceea ce se întâmplă în România zilelor noastre este din cauza \"iresponsabilităţii actualei puteri, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu\". \"PDL, situat în afara valorilor şi idealurilor, are o viziune populistă care se bazează, în principal, pe contribuabili şi nu pe creşterea economică\", a spus Vosganian. În schimb, fostul ministru al Economiei spune că viziunea PNL privind ieşirea din criză se bazează pe relansarea economiei, care se bazează pe societăţi şi nu pe oameni. \"Dacă vrei să faci reduceri trebuie să o faci, dar trebuie să o faci la instituţii, care fac licitaţii trucate, şi nu să storci oamenii de bani prin tot felul de măsuri absurde. Un Guvern care nu vine cu reduceri la nivel de vârf înseamnă că nu-şi asumă guvernarea\", a spus Vosganian. În opinia acestuia, PNL va prezenta, luni, un plan de ieşire din recesiune prin redimensionarea statului. \"Traian Băsescu şi acoliţii lui trebuie să înţeleagă că nu pot să conducă ţara prin suprasolicitarea populaţiei. Băsescu expune România la un risc major, acela de a se crea facturi sociale în cazul unor evenimente nedorite privind grevele\", a spus Vosganian. Vicepreşedintele PNL s-a mai referit şi la acuzele pe care şeful statului le-a adus liberalilor, spunând că \"bugetul de stat va plăti 10 miliarde de euro din cauza liberalilor\". Vosganian îi răspunde şefului statului că afirmaţiile acestuia sunt o mare gogomănie şi că 10 miliarde datorie ar reprezenta o mare parte din bugetul ţării. \"Ţara a ajuns pe mâna unora care nu ştiu ce înseamnă timpul prezent. Boc şi Băsescu vor cifre. Cui să-i dau eu cifre, lui Boc, care nu ştie pe ce lume trăieşte?\", a mai spus Vosganian. La fel de vehement a fost şi Puiu Haşotti, care a spus că îl acuză pe Băsescu de impostură şi ipocrizie, deoarece, în toamna anului trecut, înainte de alegeri, a declarat că \"România a ieşit din recesiune\". \"Guvernul Boc este ticălos, pentru că, în frunte cu Traian Băsescu, a minţit până la limita fraudei. România nu numai că nu a ieşit din recesiune, dar criza s-a adâncit. Nu cred că demisia lui Boc va rezolva ceva în ţara asta. Sigura măsură care poate declanşa rezolvarea problemelor o reprezintă demisia lui Traian Băsescu. Vreau să-i spun chiriaşului de la Cotroceni că acei \"322\" au avut dreptate\", a spus Haşotti.



12