Consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu şi Iulian Chifu au început, săptămâna trecută, discuţiile cu reprezentanţii Executivului, miniştrii Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc, pe tema acordului de colaborare instituţională dintre preşedinte şi premier. Discuţiile pe această temă au continuat şi luni seară. Întrebat de jurnalişti în ce stadiu se află negocierile, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, ieri, că negocierile dintre Guvern şi Preşedinţie avansează în direcţia cea bună, spre o funcţionare corectă la nivel instituţional. Totodată, Corlăţean a precizat că ambele părţi împărtăşesc aceleaşi valori şi principii fundamentale, „începând cu cu apartenenţa noastră la spaţiul european, euroatlantic, valorile statului de drept, democraţiei, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite“. Şeful diplomaţiei nu a dorit să comenteze asupra punctelor în care cele două părţi nu s-au înţeles, invocând „discreţia“ agreată cu reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale asupra conţinutului întâlnirilor.