Se caută aditivul cancerigen E 412 - gumă guar!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se caută aditivul cancerigen E 412 - gumă guar!

Eveniment 08 August 2007 / 00:00 10900 accesări

Uniunea Europeană a avertizat toate statele comunitare să retragă de pe piaţă alimentele care conţin aditivul E 412 cunoscut şi sub numele de „gumă guar”. Motivul este că acest aditiv, exportat de India în primele zile ale lunii august, are o cantitate peste limită de dioxină, o substanţa cancerigenă. Autorităţile române încearcă să afle dacă aditivul alimentar E 412 a ajuns şi în România şi, mai mult, dacă a fost folosit deja la fabricarea unor produse alimentare, aflate deja în magazine. Aditivul se foloseşte în prepararea produselor din carne (în special a mezelurilor), lapte, iaurturi, îngheţată, sucuri, gemuri, jeleuri şi marmeladă. Deocamdată, Comisia Europeană a depistat produse care conţin acest aditiv în zece ţări, iar în Germania şi Franţa, alimentele au fost deja retrase de pe piaţă. Autorităţile sanitare şi cele de la protecţia consumatorilor sînt deja în alertă. Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (IRPC) Constanţa, Eugen Voineagu, în primă fază se va demara un control în toate unităţile de producţie a alimentelor care ar putea conţine acest aditiv. „Dacă se va descoperi prezenţa aditivului E 412 în fabricile constănţene, inspectorii vor dispune denaturarea lui şi a produselor pregătite pentru livrare, dar şi retragerea din unităţile de comercializare a alimentelor pentru a împiedica un eventual risc de îmbolnăvire a populaţiei”, a declarat Voineagu. Rămîne de văzut dacă aditivul care conţine prea multă dioxină a ajuns şi în România şi cum vor gestiona criza autorităţile implicate. Un caz celebru de contaminare cu această substanţă este cel al preşedintelui ucrainean, Viktor Iuşcenko, care a fost la un pas de moarte.



12