Primăria oraşului Techirghiol a mai făcut un pas în ceea ce priveşte aprobarea proiectului de amenajare a plajei Lacului Techirghiol, fiind acceptat la finanţare proiectul de reabilitare şi reamenajare a acesteia. “Este unul din proiectele prin care dorim să creştem gradul de atractivitate a oraşului Techirghiol. Documentaţia a fost depusă în forma completă încă de anul trecut, însă abia acum am primit aprobarea pentru finanţare. Este un proiect în valoare de 3 milioane de euro, care are mai multe componente. Una din ele se referă la amenajarea plajei Lacului Techirghiol. Mai exact este vorba despre reamenajarea vechiului sector de plajă. În urmă cu peste 25 de ani, lacul avea plaja lui, unde veneau atât locuitorii oraşului cât şi turişti. O altă componentă a proiectului se referă la reabilitarea şi asfaltarea a două străzi ce vin dinspre Agigea spre plaja reamenajată. Pe de o parte, redăm turiştilor şi locuitorilor oraşului plaja, iar pe de altă parte mai punem o piatră la procesul de reabilitare a infrastructurii rutiere. Este un proiect important pentru comunitate. În urma finalizării lui, sperăm să creştem numărul turiştilor care vin la Techirghiol, ceea ce înseamnă, implicit, creşterea veniturilor la bugetul local”, a declarat primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan. Un alt proiect pentru care administraţia oraşului Techirghiol a depus deja documentaţia la Ministerul Dezvoltării se referă la amenajarea unui mini parc acvatic în aproprierea băilor reci, care, de asemenea, vor intra în proces de reabilitare. “Toate proiectele, odată finalizate, vor contribui decisiv la creşterea gradului de atractivitate din punct de vedere turistic a oraşului Techirghiol”, a spus Stan.