S-ar părea că a fi ministru de Finanţe este sinonim cu sinuciderea. Cum apare şi la noi un ministru mai acătării, forţe ascunse îi ursesc un viitor sumbru. Nu se înţeapă neapărat într-un ac şi adoarme un mileniu, în aşteptarea sărutului iubirii adevărate, ci îl bântuie fantomele cimitirului personal, scoase la iveală de procurorii DNA. Acest ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost unul dintre oamenii politici cei mai conectaţi la realitatea noastră financiară şi, implicit, socială. El este autorul celor mai importante documente ale prezentului, ale căror implicaţii ne afectează pe toţi, de la vlădică la opincă: proiectul noului Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CELE DOUĂ PROIECTE ÎN CONTEXTUL DEMISIEI LUI VÂLCOV? Cele două proiecte vor fi transmise Parlamentului de către Guvern cel târziu pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă. “Voi solicita Senatului procedură de urgenţă, astfel încât Codul Fiscal să poată fi discutat în comisii şi în plen imediat după Paşte, iar la finele lunii aprilie poate ajunge în Camera Deputaţilor. Dacă voi constata că, prin măsuri procedurale, PNL va bloca adoptarea Codului Fiscal - nu pe probleme de fond, ci pe procedură -, atunci voi lua în calcul angajarea răspunderii Guvernului în luna iunie pentru cele două Coduri”, a spus Ponta, reconfirmând faptul că va transmite demisia lui Vâlcov către Preşedinţie imediat după adoptarea de către Guvern a celor două Coduri. Premierul spune că, dacă ar numi acum un alt ministru, ar trebui reluată procedura de avizare, ceea ce ar întârzia întregul proces cu mai mult de o lună. Liderul PSD a anunţat că va începe, în perioada imediat următoare, discuţiile cu potenţialii înlocuitori ai lui Vâlcov, declarând că nu ştie cine vrea să fie "kamikaze" la conducerea Finanţelor.
Darius Vâlcov a avut două mandate de primar PDL la Slatina, din 2004 până în 2012. Ulterior, a demisionat din PDL, iar în decembrie 2012 a fost ales senator de Olt din partea PSD. Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice. Reamintim că, vineri seara, Vâlcov a fost audiat de către procurorii DNA, în calitate de suspect pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20% din sumele încasate.
REACŢII
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, și-a exprimat, ieri, regretul față de situația lui Darius Vâlcov: „Îmi pare foarte rău de ce se întâmplă, pentru că a inițiat modificări la Codul Fiscal ce sunt foarte importante. Cine o să fie în locul lui, discutăm”.
Deputatul Cristian Rizea, președinte interimar al PSD Sector 5, s-a arătat convins de nevinovăția lui Vâlcov: „Eu cred în nevinovăția d-lui Vâlcov, e un om onest. Acum că unii vor... poate și datorită faptului că a avut această idee extraordinară cu Codul Fiscal și e și inițiatorul. E cel mai important document din ultimii 20 de ani. Nu vreau să mă pronunț că e un dosar politic sau nu, dar eu am încredere în nevinovăția d-lui Vâlcov și cred că asta se va demonstra în Justiție”, a spus Rizea. În opinia sa, demisia lui Darius Vâlcov din funcția de ministru al Finanțelor reprezintă un gest de onoare. „În primul rând, e un om demn și cu siguranță știam că va face acest gest, la cum îl cunosc. E un gest de onoare făcut de domnia sa”, a completat Cristian Rizea.
Premierul Victor Ponta: „Darius Vâlcov a fost unul din cel mai prezenți și mai performanți miniștri în ultima perioadă, având și o temă pe care a pregătit-o și a susținut-o foarte bine, și a primit laude, în mod surprinzător, nu doar de la suporterii PSD, ci de la toată lumea. E o pierdere pentru Guvern, ministrul de Finanțe e chiar o poziție-cheie în orice Guvern". Relatând o discuție pe care a avut-o cu ministrul de Finanțe, Darius Vâlcov, în după amiaza zilei de duminică, premierul a afirmat: „Azi la prânz am stat cu el la birou și am discutat: „Te-a chemat cineva vreodată la Parchet sau chiar e adevărată povestea aia cu B1?“. „Nu, m-a așteptat un comisar“. Mi-a zis: „Hai la DNA”. Toate televiziunile știau dinainte că o să vină (la DNA - n.r.), doar el nu știa. E o situație mai mult decât neplăcută, dar azi (duminică - n.r.) la prânz mi-a spus foarte clar: „Poftiți demisia mea””, a adăugat Ponta.
SCURT ISTORIC La ieşirea din sediul DNA, vineri seara, Vâlcov a spus că este nevinovat şi a negat că ar fi luat mită. În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal şi primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis, sâmbătă seară, să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruț Sușală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în timp ce Sușală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală şi spălare de bani. Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu. Ambii sunt suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Potrivit DNA, în 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina la acel moment, propunându-i ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, pentru a câștiga licitații pentru obiective situate în municipiul Slatina, în orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări. Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) "Oltul" a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului. Conform sursei citate, cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au eliminat, la comanda lui Vâlcov, din caietul de sarcini, în mod abuziv, o parte din condițiile de eligibilitate pentru a favoriza firma omului de afaceri, care a şi câștigat licitațiile. „Administratorul societății și suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit, de comun acord, ca sumele de bani să fie remise în numerar, în lei și numai la sediul firmei. Astfel, începând cu decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul efectua plăți în contul societății", potrivit procurorilor anticorupţie. Ei mai spun că, începând cu jumătatea lui 2012, din cauza unor probleme financiare, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov. Acesta l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu actualul primar din Slatina, Minel-Florin Prina, care la vremea respectivă era viceprimar. Pentru a disimula proveniența ilegală a banilor, diferențele de bani neonorate au fost plătite, la propunerea lui Prina, către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii. „De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și al altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani”, mai spun procurorii DNA. Anchetatorii au mai stabilit că Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro şi 2.480.000 lei (prin intermediul unor firme). Procurorii DNA spun că Vâlcov a primit „comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că au fost situaţii în care s-au înâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.
PRESA INTERNAŢIONALĂ
Darius Vâlcov este oficialul cu cel mai înalt rang care demisionează din cauza corupţiei, scriu principalele agenţii de presă internaţionale, citând Facebook-ul şi anunţurile de la televizor ale premierului Victor Ponta.
REUTERS precizează şi că Vâlcov neagă acuzaţiile care i se aduc în cadrul unei anchete penale în care este suspectat de abuz de putere pe când era primar. Nici fostul ministru şi nici ministerul nu au putut fi contactați imediat pentru a comenta imediat, precizează agenţia, care scrie că preşedintele României i-a cerut duminică premierului să înceapă "procesul de înlocuire a lui Vâlcov", apreciind că acesta "afectează activitatea şi credibilitatea Guvernului". Investigaţia este o lovitură pentru Ponta, după ce a fost înfrânt de Iohannis în alegerile prezidenţiale din noiembrie, comentează agenţia, adăugând că atât socrul, cât şi cumnatul acestuia sunt investigaţi în cazuri separate. PSD, pe care-l conduce, organizează luna aceasta un congres, în care leadershipul îi poate fi contestat, în timp ce opoziţia de centru-dreapta a anunţat că intenţionează să depună o moţiune de cenzură anul acesta, notează agenţia.
BLOOMBERG citează anunţurile pe care Ponta le-a făcut pe Facebook după ce a acceptat demisia lui Vâlcov, cu privire la prezentarea "în perioada următoare" a unui înlocuitor şi continuarea modificării prevederilor fiscale şi tăierea taxelor. "I-am solicitat ministrului Vâlcov să finalizeze noile reguli fiscale, care sunt absolut fundamentale pentru accelerarea creşterii economice", citează agenţia anunţul premierului postat duminică seara pe Facebook. Procurorii depun eforturi să oprească "secătuirea fondurilor publice", vizând mai ales oficiali de rang înalt şi oameni de afaceri, scrie agenţia, care constată că anul trecut condamnările pentru corupţie au atins "cel mai mare număr de la prăbuşirea comunismului". Guvernul Ponta plănuieşte să reducă de la 24 la 20 la sută valoarea TVA începând din acest an şi să încerce să stimuleze economia şi investiţiile prin reducerea unor taxe începând de anul viitor, mai precizează aceasta.
LE MONDE Vâlcov a demisionat duminică la puţin timp după îndemnul lui Iohannis, scrie LE MONDE, care citează AGENCE FRANCE-PRESSE. Agenţia franceză de ştiri a postat, de asemenea, ştirea pe site. Ministrul este suspectat că a primit două milioane de euro mită în perioada 2010-2013, pe când era primarul oraşului Slatina din sudul ţării. În schimbul sumei, el ar fi ajutat o societate privată să câştige mai multe licitaţii publice, modificând caietul de sarcini, scrie ziarul, citând Parchetul anticorupţie. Ministru al Finanţelor din decembrie, Vâlcov a anunţat recent un nou proiect de Cod Fiscal, ce urmează să fie supus aprobării Parlamentului până la sfârşitul lunii, adaugă publicaţia. România ar urma să-şi reducă fiscalitatea până în 2020, cu scopul de a stimula creşterea. Însă FMI este îngrijorat de deficitele pe care această măsură riscă să le genereze, notează ziarul, care adaugă că Ponta a dat asigurări sâmbătă că acest proiect "va merge înainte cu orice preţ, indiferent de situaţia politică", exprimându-şi implicit susţinerea faţă de Vâlcov. Opoziţia de centru-dreapta a cerut demisia ministrului, subliniind că este esenţial ca "finanţele ţării să fie gestionate de o persoană în afara oricărei bănuieli de corupţie", mai citează prestigiosul cotidian francez.