Se caută Miss Hostess şi la Cluj

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După succesul de la Mamaia

Se caută Miss Hostess şi la Cluj

Monden 29 Septembrie 2010 / 00:00 558 accesări

După succesul pe care l-a înregistrat în staţiunea Mamaia, la sfârşitul sezonului estival, caravana Miss Hostess România ajunge la Cluj, în această sâmbătă. Protagonistele show-ului incendiar vor fi zece tinere care îşi vor etala frumuseţea, dar şi calităţile comunicative la Chios Casino. „La ediţia din Cluj ne propunem să reiterăm succesul avut în Constanţa. Am decis să-l păstrăm ca prezentator pe Liviu Vârciu si vom folosi aceeaşi formulă ca la etapa din Constanţa: juriu format din personalităţi marcante, femei frumoase îmbrăcate în branduri renumite, probe care să scoată în evidenţă şi capacităţile de comunicare ale concurentelor”, a declarat Simona Chiţac, general manager in PRogress Media.

La etapa Miss Hostess de la Mamaia, din componenţa juriului, prezidat de senatorul Alexandru Mazăre, au mai făcut parte, printre alte personalităţi ale vieţii publice şi politice, actriţa Tania Budi şi pilotul de raliu Daniel Onoroiu, campion naţional la viteză în coastă.

„Componenta exotică a show-ului nu vor fi... fetele, ci maşinile expuse. Continuăm conceptul impus de organizatorul european al Rally All Stars şi Miss Hostess Europe, astfel încât femeile frumoase să se alăture maşinilor performante”, a completat Graţian Sonu, manager 4tuning.ro. La ediţia de la malul mării, pe prima treaptă a podiumului a urcat constănţeanca Alexandra Iutu, fiind urmată de Andreea Bododel (locul al II-lea) şi Mihaela Vâjâială (locul al III-lea). Câştigătoarele etapelor zonale Miss Hostess România vor participa la marea finală care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie, la Bucureşti, în lupta pentru Miss Hostess Europe 2011. Evenimentul, o premieră pentru ţara noastră, este organizat de 4tuning.ro, in PRogress Media şi revista „Casino Life and Business Magazine”.



12