Ministerul Apărării desfăşoară, prin birourile informare-recrutare judeţene, pînă la 7 ianuarie 2008, activitatea de recrutare a tinerilor candidaţi pentru profesia de soldat şi gradat voluntar în unităţile din subordine. Pentru prima serie de pregătire, care va începe în luna martie 2008, sînt disponibile 1.855 locuri pentru specialităţile auto, geniu, comunicaţii şi informatică, rachete şi artilerie, infanterie, tancuri, marină, radiolocaţie, paraşutişti, logistică, aviaţie, poliţie militară. Candidaţii, cu sau fără stagiul militar satisfăcut, trebuie să aibă vîrsta cuprinsă între 18 şi 26 ani, cetăţenia română şi domiciliul stabil în ţară, să fi absolvit cel puţin ciclul inferior liceal sau o şcoală de arte şi meserii, cu certificat de absolvire sau calificare profesională nivel 1, iar în cazul în care sînt elevi în ultimul an de studii, să facă dovada absolvirii examenului pînă la data începerii programului de instruire. Candidaţii trebuie, de asemenea, să nu fi fost condamnaţi penal şi să nu fie în curs de urmărire penală, să fie apţi din punct de vedere medical şi psihologic, potrivit baremelor specifice şi să aibă o condiţie fizică bună. Ministerul Apărării precizează că principalele avantaje pe care le vor avea tinerii care doresc să devină soldaţi şi gradaţi voluntari, potrivit Legii nr. 384/ 2006, sînt semnarea, la angajare, a unui contract pentru o perioadă de pînă la patru ani, iar următoarele contracte pot avea durata de 2-3 ani fiecare, pînă la limita de vîrstă în grad, stabilită prin lege la 40 de ani, în raport de nevoile instituţiei militare. Tinerii vor avea, de asemenea, avantajul de a putea fi selecţionaţi, pînă la împlinirea vîrstei de 30 de ani, pentru a urma cursul de bază pentru formarea deprinderilor de comandă ale subofiţerilor. În afară de solda lunară, ei vor avea dreptul la echipament gratuit şi hrănire sau compensaţie de hrană, precum şi la asistenţă medicală şi medicamente gratuite, în condiţiile legii, şi vor beneficia de documente militare de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, precum şi de o compensaţie lunară pentru chirie în situaţia în care nu au o locuinţă proprie. De asemenea, vechimea în serviciu a militarilor voluntari se ia în calcul la stabilirea pensiei şi a altor drepturi de asigurări sociale, iar militarii voluntari vor participa la misiuni internaţionale, în funcţie de nevoile Ministerului Apărării.