Se caută șef la conducerea Inspectoratului Școlar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se caută șef la conducerea Inspectoratului Școlar

Social 29 Iunie 2015 / 00:00 897 accesări

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța încearcă din nou să își stabilească conducerea pentru următorii patru ani. După ce, în februarie, niciun candidat nu a participat la concursul public pentru ocuparea postului de inspector școlar general, pentru că toți cei trei candidați au avut dosarele incomplete, Ministerul Educației a anunțat că scoate din nou la concurs postul rămas vacant. Potrivit anunțului postat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (www.isjcta.ro), candidații își vor depune dosarele de înscriere în perioada 29 iunie - 12 iulie, la sediul ISJ, de luni până vineri, între orele 14.00 și 16.00. Ca și până acum, probele se vor desfășura la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, în perioada 27 iulie - 7 august. Toate datele privind metodologia de organizare a concursului, actele necesare pentru înscriere, bibliografia de concurs sunt disponibile și pot fi consultate pe site-ul ISJ, la secțiunea „Comunicate de presă“. Funcția de inspector școlar general este ocupată în prezent de prof. univ. dr. Răducu Popescu, care nu va mai putea candida întrucât nu îndeplinește condițiile de participare la concurs, pentru că provine din mediul universitar.

La concurs poate candida personalul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: este membru al corpului național de experți în managementul educațional; este absolvent al unei instituții de învățământ superior, cu diplomă de licență; este personal didactic titular în învățământ / într-o unitate de învățământ și are gradul didactic I sau titlul științific de doctor. Candidatul potrivit pentru postul de inspector școlar general trebuie să aibă o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 8 ani, dintre care cel puțin 5 în ultimii 10 ani, să fi obținut calificativul ”foarte bine” în ultimii 5 ani și să nu fi fost sancționat disciplinar în anul școlar curent. De asemenea, candidatul ideal are recomandare/caracterizare vizând calitățile profesionale, manageriale și morale din partea consiliului profesoral al unității de învățământ sau din partea consiliului de administrație al inspectoratului școlar ori recomandarea senatului universității sau a organului de conducere al instituției în care candidatul își desfășoară activitatea la data înscrierii la concurs, nu a desfășurat poliție politică și nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală. Mai mult, acesta trebuie să fie apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, iar la data susținerii concursului să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare. 

Taguri articol


12