Se cere demisia conducerii ISJ Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se cere demisia conducerii ISJ Constanța!

Educație 26 Mai 2016 / 11:36 1719 accesări

Inspectorul școlar general, prof. Gabriela Bucovală: ”Nu putem fi de acord ca un elev să fie obligat să participe la un protest, și ne referim la elevii din ciclul primar, sau de clasa pregătitoare”.

Inspectorul școlar general, prof. Gabriela Bucovală: ”Nu putem fi de acord ca un elev să fie obligat să participe la un protest, și ne referim la elevii din ciclul primar, sau de clasa pregătitoare”.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a anunțat că solicită ministrului Educației, Adrian Curaj, demiterea de urgență a inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța (ISJ), Gabriela Bucovală, ca urmare a atitudinii profund nedemocratice - aflată în contradicție cu principiile care stau la baza sistemului de educație - avute de aceasta în data de 25 mai. Aceștia susțin, într-un comunicat, că, în cursul zilei de miercuri, pe forumul ISJ a fost postat un mesaj semnat de prof. Gabriela Bucovală, prin care le-a fost solicitat directorilor unităților de învățământ să se asigure că elevii nu vor fi implicați în formele de protest organizate pentru finanțarea corespunzătoare a Educației. ”Atitudinea ISJ este de neacceptat, fiind profund nedemocratică și contrară cu libertățile fundamentale ale omului. Libertatea întrunirilor este consacrată de articolul 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de articolul 39 din Constituția României, republicată. Prin aceste acțiuni, ISJ constrânge un drept fundamental al omului, lezându-i pe elevi în interesul legitim al acestora de a milita pentru un învățământ de calitate, finanțat corespunzător de către stat”, susțin tinerii în comunicatul transmis. Asociația Elevilor din Constanța s-a solidarizat cu federațiile sindicale reprezentative din învățământ, în vederea organizării unor acțiuni comune de protest miercuri, 25 mai, și vineri, 27 mai, prin care cer finanțarea corespunzătoare a Educației. “Este de neconceput ca într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene, în anul 2016, reprezentantul Ministerului Educației în teritoriu să le constrângă elevilor exercitarea dreptului fundamental la protest. Aceste atitudini provin dintr-o cu totul altă societate, nicidecum din cea din care facem parte, unde drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt garantate și ar trebui apărate de către stat. În această dimineață, îi vom solicita în scris ministrului Curaj demiterea inspectorului general Bucovală, astfel de atitudini trebuind sancționate drastic și ferm. De asemenea, AEC va sesiza autoritățile statului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurpare a funcției”, a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

CE SPUNE INSPECTORUL ȘCOLAR GENERAL

Contactată telefonic, prof. Gabriela Bucovală a explicat ce mesaj a transmis directorilor unităților școlare. ”Elevii care fac parte din asociații și alte forme asociative, deci care au discernământ, au tot dreptul constituțional să protesteze. Problema se pune dacă elevii sunt obligați să participe la aceste proteste. Nu putem fi de acord ca un elev să fie obligat să participe la un protest, și vorbim aici de elevii din ciclul primar, de copiii de clasa pregătitoare”, a explicat prof. Bucovală. În ceea ce privește solicitarea AEC de demitere, aceasta a spus că tinerii au dreptul să ceară acest lucru, dar că recomandarea pe care a făcut-o directorilor de școli a fost strict pentru a proteja elevii și a nu li se încălca drepturile, obligându-i să participe la proteste. ”Au existat chiar reacții din partea părinților, care au spus că elevii au fost obligați să iasă din clase, și acum rămâne de văzut cine i-a scos pe elevi la proteste”, a completat inspectorul școlar general.



12