Se cere desecretizarea tuturor protocoalelor DNA-SRI din raportul CSAT pe 2005

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se cere desecretizarea tuturor protocoalelor DNA-SRI din raportul CSAT pe 2005

Justiție 02 Aprilie 2018 / 15:49 686 accesări

Deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, a solicitat, luni, desecretizarea urgentă a tuturor protocoalelor încheiate între Parchetul General şi DNA, cu SRI, SIE, BNR, precum şi alte instituţii, protocoale menţionate în raportul elaborat de CSAT în anul 2005.

Oribilul Protocol SRI - Parchetul General desecretizat recent (încheiat în 2009) nu este nici pe departe singurul Protocol de acest tip. În Raportul CSAT pe anul 2005 (!) se face referire la #PROTOCOALE încheiate de Parchetul General şi DNA cu SRI, SIE, BNR şi multe alte instituţii. Iată textul: «Ministerul Public şi Departamentul Naţional Anticorupţie au încheiat protocoale de cooperare cu toate structurile care au atribuţii informative în vederea gestionării şi valorificării eficiente a informaţiilor privind faptele de corupţie (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române), precum şi cu alte instituţii care au atribuţii în acest domeniu (Banca Naţională a României, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Autoritatea Naţională de Control, Garda Financiară, Comisia Naţională de Valori Mobiliare)». Solicit DESECRETIZAREA în regim de urgenţă a tuturor acestor Protocoale! SRI, SIE, Parchetul General, DNA, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia Română, Ministerul Finanţelor Publice şi celelalte instituţii despre care stă scris în Raportul CSAT pe 2005 că au încheiat Protocoale cu DNA şi Parchetul General AU DATORIA de a desecretiza şi de a face PUBLICE toate aceste Protocoale, în cel mai scurt timp", precizează Pleşoianu, într-o postare pe Facebook.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, pe site, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. În baza acestui act de colaborare, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani. Protocolul dintre Parchetul general şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Niţu, şi şeful SRI, George Maior, şi prim-adjunctul Florian Coldea.



12