Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în dimineața zilei de sâmbătă, 11 ianuarie, nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.
Pe autostrăzile adiacente Capitalei, respectiv A 0, A 1, A 2 și A 3, circulația rutieră se desfășoară pe un carosabil umed pe alocuri, în condiții de vizibilitate bună, valorile de trafic fiind scăzute.
Pentru o călătorie în siguranță în condițiile unui carosabil alunecos, poliția recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, să sporească atenția la volan, să evite orice manevră riscantă, să nu bruscheze comenzile autovehiculelor și să folosească pe cât posibil frâna de motor.
Reamintim că în cazul deplasării pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelopele de iarnă!