„Mica înţelegere”, aşa cum poate fi catalogat parteneriatul între PNL şi PC, s-a finalizat vineri, după ce liderii conservatori şi liberali au căzut de acord asupra principalelor prevederi ale protocolului de colaborare a viitoarei Alianţe politice PNL - PC. Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că Alianţa va fi condusă de către un Consiliu Naţional de conducere compus, cel mai probabil, din şase persoane. Liderul conservatorilor a spus că PC nu a făcut alianţă cu PNL pentru a se împărţi funcţii sau „acorduri secrete” între cele două formaţiuni. Dacă Alianţa PNL şi PC este ca şi înregistrată, în aceste zile se „lucrează” pentru „marea înţelegere” între PNL şi PSD, adversarii de „moarte” ai preşedintelui Traian Băsescu. În opinia multor social democraţi şi liberali, această Alianţă, pe care portocaliii o cataloghează ca fiind „nepotrivită”, se va transforma în „valul care va răsturna flagelul portocaliu”. Unul dintre susţinătorii acestei idei este vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean, care a declarat că Alianţa PSD - PNL trebuie să aibă candidaţi comuni la alegerile locale, fapt care ar permite câştigarea administraţiilor locale şi, ulterior, şi a majorităţii parlamentare. Corlăţean a spus că această alianţă „este un proiect politic ambiţios”. Tot în aceeaşi idee, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, că realizarea unei alianţe PSD - PNL va permite câştigarea majorităţii în consiliile judeţene şi consiliile locale şi multe funcţii de primari, ceea ce ar pregăti o guvernare social - liberală după alegerile parlamentare, iar vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a spus că o astfel de măsură poate duce la îndepărtarea PDL din administraţia locală. Ceva mai rezervat este vicepreşedintele PSD Ion Toma, care a spus că ar fi bine ca PSD şi PNL să candideze separat la alegerile locale din 2012, rezultatele putând a fi baza pentru candidaturi comune la parlamentare.