Se cunosc formaţiile calificate în play-off-ul Ligii a IV-a la Fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se cunosc formaţiile calificate în play-off-ul Ligii a IV-a la Fotbal

Sport 17 Martie 2009 / 00:00 1719 accesări

În urma rezultatelor înregistrate sîmbătă, în etapa a 21-a din Liga a IV-a la Fotbal, penultima din sezonul regulat, se cunosc 11 dintre cele 12 formaţii care vor juca în play-off. În Seria Vest, Gloria Băneasa are trei puncte avans faţă de Înfrăţirea Cogealac, iar în ultima etapă va obţine trei puncte la masa verde, pentru că adversara sa, Voinţa Săcele, s-a retras din campionat. Pe locul 6 în Seria Est se va clasa, foarte probabil, Elpis Constanţa, care mai trebuie să cîştige un singur punct pentru a fi matematic calificată, avînd rezultate directe mai bune cu Aurora 23 August. Singura sa contracandidată trebuie să cîştige în ultima etapă, la Cumpăna, şi să spere că Elpis va pierde ultimele două partide, acasă cu Victoria Techirghiol (meci restanţă) şi în deplasare cu GSIB Mangalia. Astăzi, de la orele 13.00 (juniorii) şi 15.00 (seniorii), vor avea loc ultimele trei restanţe din Liga a IV-a: Elpis Constanţa - Sparta Techirghiol (etapa a 4-a; teren CFR); Gloria Albeşti - Oil Terminal Constanţa (etapa a 17-a); Ştiinţa Poarta Albă - Dunărea Ostrov (etapa a 16-a).

Iată rezultatele etapei a 21-a - SERIA EST: Portul II Constanţa - Victoria Cumpăna 0-1 (Fiscuci 58); Viitorul Pecineaga - Oil Terminal Constanţa 0-6 (Ciocănel 27, 54, 75, 86, Almaghe 58, D. Roman 83); Elpis Constanţa - Farul Tuzla 0-1 (D. Iosif 26); CSO II Ovidiu - GSIB Mangalia 3-3 (Anghelescu 61, Niţescu 66, M. Dan 79 - Bradea 25, Stavăr 48, Smarandei 90); Cariocas Constanţa - Gloria Albeşti 2-0 (Tocia 78, Tuzluchi 83); Aurora 23 August - Sparta Techirghiol 1-2 (D. Moraru 65 - Grosu 60, Petcu 85). Clasament: 1. Oil Terminal 52p (20j); 2. Tuzla 42p; 3. Cumpăna 41p; 4. Techirghiol 35p (20j); 5. Albeşti 33p (20j); 6. Elpis 29p (20j); 7. 23 August 27p; 8. Portul II 24p; 9. CSO II Ovidiu 24p; 10. Cariocas 22p; 11. GSIB 19p; 12. Pecineaga 4p.

SERIA VEST: Gloria Băneasa - Ştiinţa Poarta Albă 3-0 (D. Sîrbu 22, Costache 33, G. Marin 46); Înfrăţirea Cogealac - Dunărea Ostrov 1-0 (Olar 12); Viitorul Nisipari - Perla Murfatlar 0-4 (Arif 52, 74, 85, Mancaş 80-autogol); Carsium Hîrşova - Voinţa Săcele 3-0 (oaspeţii s-au retras din campionat); Viitorul Cobadin - Axiopolis Sport Cernavodă 0-3 (gazdele s-au retras din campionat). Aripile Mihail Kogălniceanu a stat. Clasament: 1. Murfatlar 49p; 2. Ostrov 42p; 3. Axiopolis 36p; 4. Hîrşova 30p; 5. Kogălniceanu 30p; 6. Băneasa 27p; 7. Cogealac 24p; 8. Poarta Albă 20p; 9. Nisipari 20p; 10. Săcele 17p; 11. Cobadin 6p.



12