Se dă startul examenului de bacalaureat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se dă startul examenului de bacalaureat

Social 24 Iunie 2006 / 00:00 1481 accesări

Peste 190.000 de absolvenţi de liceu încep luni examenul de bacalaureat, avînd dedicate cîte două zile pentru cele două probe orale - la limba română în 26 şi 27 iunie, iar la limba străină, în 28 şi 29 iunie. Probele scrise vor avea loc în intervalul 3-7 iulie. Testul la limba şi literatura română va avea loc pe 3 iulie şi va fi urmat de testul la limba maternă pentru minorităţi - 4 iulie, şi de cea de-a doua probă obligatorie, pe 5 iulie. Pe 6 iulie va fi susţinută proba scrisă la alegere, în funcţie de profil, iar în ultima zi, 7 iulie, proba sportivă sau, la alegere, o probă scrisă.

La Constanţa, peste 8.000 de elevi sînt aşteptaţi să susţină în acest an examenul de bacalaureat. De asemenea, candidaţii respinşi la examenul de bacalaureat începînd cu sesiunile anului 2003 pot susţine şi ei probele la disciplinele unde au picat, pe baza unei adeverinţe de la liceul pe care l-au absolvit, cu rezultatele obţinute în sesiunile menţionate. În perioada 26 iunie - 1 iulie, absolvenţii şcolilor de arte şi meserii (SAM) vor susţine examenele de certificare a competenţelor profesionale, prima sesiune. Aceştia au posibilitatea să iasă din sistem după fiecare nivel, astfel: după clasa a X-a, ei pot urma un an de completare, ori pot finaliza studiile prin parcurgerea ciclului superior al liceului, şi apoi să se prezinte la examenul de bacalaureat.

Limba română şi limba străină, probe eliminatorii

Toţi elevii care au promovat ultima clasă de liceu, învăţămînt liceal de zi, seral sau cu frecvenţă redusă, au dreptul de a susţine examenul de bacalaureat. Pentru anumite filiere, profiluri şi specializări, stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin ordin al ministrului, studiile liceale se pot încheia şi cu un examen de certificare/atestare a competenţelor profesionale, separat de examenul de bacalaureat. Candidaţii proveniţi din învăţămîntul de stat au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sînt condiţionate de achitarea unor taxe. Candidaţii proveniţi din învăţămîntul particular vor susţine examenul de bacalaureat cu taxă. Candidaţii care au participat, dar nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile organizate începînd cu anul 2003, pot solicita recunoaşterea unora dintre probele orale, scrise sau practice promovate în sesiunile din anii menţionaţi. Examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea a doua, respectiv, a trei probe comune şi a trei probe diferenţiate, în funcţie de filieră şi profil. Probele comune sînt: limba şi literatura română, scris şi oral şi una din limbile moderne, scris şi oral. Un candidat se consideră promovat la proba orală dacă a obţinut minimum nota finală 5 (cinci) la respectiva probă. În caz contrar, candidatul este declarat "respins" la proba orală respectivă. Probele orale sînt eliminatorii.

Taguri articol


12