Se deblochează exporturile de porc şi bovină în China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În zilele următoare

Se deblochează exporturile de porc şi bovină în China

Justiție 04 Iunie 2014 / 00:00 565 accesări

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, consideră că deblocarea pieţei chineze pentru exporturile de bovine şi carne de porc se va materializa în zilele următoare, după vizita omologului său chinez pe teren, la ferme şi unităţi de procesare. „După această vizită, în care domnul ministru (ministrul chinez al Agriculturii - n.r.) va avea ocazia să vadă pe teren anumite ferme şi unităţi de procesare, cred că o colaborare între noi va fi mult mai uşoară şi mulţi investitori vor veni, vor clarifica toate aspectele şi vor începe să investească în România. Deblocarea pieţei din China este foarte importantă pentru noi, însă, în egală măsură, am susţinut că avem nevoie de investiţii ca să mărim zona de producţie din România şi pe urmă să ne ocupăm de partea de export. Avem două obiective importante: investiţii şi exporturi”, a spus Constantin. În cadrul unei conferinţe organizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), ieri, la Palatul Parlamentului, şeful Agriculturii a apreciat toate rezultatele medicilor veterinari din ultimii doi ani, mai ales că acestea au avut un impact pe latura economică a României. „După şapte ani, aţi reuşit să deblocaţi cea mai importantă piaţă pentru noi, piaţa UE, pentru exportul de carne de porc. (...) Sper ca în 2015 să putem vorbi şi de exportul de animale vii. De asemenea, anul trecut, am deblocat pieţe terţe importante pentru România, chiar dacă impactul încă nu s-a văzut. Exporturile pe pieţe terţe au crescut cu 75%”, a spus Constantin. Acesta i-a asigurat pe veterinari că va veghea la independenţa instituţiei cel puţin în perioada în care el va fi ministru al Agriculturii, în condiţiile în care activitatea veterinară este uneori afectată de intervenţia politicului. Ministrul chinez al Agriculturii este aşteptat, la finele acestei săptămâni, într-o vizită oficială în România.



12