Se deblochează posturi în învăţământul universitar?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se deblochează posturi în învăţământul universitar?

Justiție 05 Octombrie 2010 / 00:00 1093 accesări

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că se discută în minister şi în Guvern posibilitatea deblocării de posturi în învăţământul superior până la nivel de lector, iar în ceea ce priveşte conferenţiarii şi profesorii universitari se aşteaptă noile criterii stabilite de o comisie. Funeriu a declarat, într-o conferinţă de presă, că a sosit momentul ca, în România, să devină conferenţiar sau profesor universitar doar acele persoane care într-adevăr reprezintă ceva din punct de vedere profesional şi ştiinţific. „Este în discuţie la nivelul ministerului şi al Guvernului posibilitatea de a debloca, cât mai repede, o parte din necesarul de posturi pentru învăţământul superior, şi mă refer la posturile până la nivel de lector universitar. De asemenea, se discută despre posibilitatea deblocării posturilor de conferenţiar şi profesor universitar”, a declarat Daniel Funeriu. El a adăugat că acest lucru va fi făcut doar după ce Consiliul Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare va stabili noile criterii în baza cărora se va putea face promovarea în funcţia de conferenţiar sau profesor universitar. „A sosit momentul în care în România să devină conferenţiar sau profesor universitar doar cei care într-adevăr reprezintă ceva din punct de vedere profesional şi ştiinţific”, a precizat Funeriu. El a mai declarat că prima întâlnire a Consiliului are loc astăzi şi că aşteaptă o colaborare cât mai bună cu această instituţie, „pentru a avea criterii de promovare pe aceste posturi cât mai corecte”.



12