Se decide soarta marinarilor români reţinuţi în Grecia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se decide soarta marinarilor români reţinuţi în Grecia

Eveniment 07 Decembrie 2009 / 00:00 525 accesări

Navigatorii români reţinuţi în portul Pireu din Grecia vor afla, astăzi, dacă vor putea pleca acasă sau vor fi nevoiţi să petreacă Sărbătorile de iarnă pe vas. „Astăzi are loc prima înfăţişare în cadrul procesului deschis de reprezentanţii Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în Grecia împotriva armatorului, în numele navigatorilor”, a declarat reprezentanţul ITF România şi, totodată, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu. Reamintim că cei şase navigatori, majoritatea constănţeni (Alexandru Dinuţu - şef mecanic; Liviu Volnea - ofiţer III mecanic; Vasile Mocanu - timonier; Marian Ichim - motorist; Daniel Ion - motorist şi Lucian Badea - motorist) fac parte din echipajul navei Spica Gas, reţinut în rada Portului Pireu din septembrie 2009. Nava a fost oprită în radă din cauza unui litigiu declanşat între fostul şi actualul armator. În tot acest timp, navigatorii nu şi-au primit salariile, ei având de recuperat de la armator 75.000 de euro. Unul dintre marinarii români, Marian Ichim, a fost spitalizat de două ori în Pireu. În prezent, el are nevoie de tratament de specialitate, într-un mediu lipsit de stres şi în care să beneficieze de condiţii minime de igienă. Unui al şaptelea navigator român, Ion Cojanu - bucătarul navei, i s-a permis să plece acasă după ce a intrat în greva foamei. Din cauza faptul că încărcătura navei (gaz lichefiat) este periculoasă, nava nu poate fi lăsată fără echipaj. Acesta este principalul motiv pentru care navigatorii nu au putut părăsi Spica Gas. În plus, conflictul dintre armatori l-a împiedicat pe proprietarul încărcăturii să descarce gazul lichefiat, acesta fiind nevoit să aştepte, împreună cu echipajul, decizia instanţei.

Taguri articol


12