Hotărârea privind acordarea de ajutoare agricultorilor afectaţi de secetă a fost publicată de Ministerul Agriculturii, astfel că, de astăzi, aceştia pot începe să depună solicitări. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, fermierii pot depune cereri la direcţiile pentru agricultură, până pe 15 octombrie, iar banii vor fi acordaţi din 1 noiembrie. Beneficiarii acestui ajutor pot fi fermieri, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului trecut sau primăvara acestui an. Ajutorul este de 100 de lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe de maximum 10 ha. Numărul estimat de beneficiari este de aproximativ 573.000 de fermieri, iar suprafaţa de teren arabil pentru care se acordă sprijinul este de circa 1,9 milioane hectare, potrivit Ministerului Agriculturii. (O.M.)