Se deschide Forumul European al Revistelor Literare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi, la Mamaia

Se deschide Forumul European al Revistelor Literare

Cultură 06 Septembrie 2007 / 00:00 618 accesări

Forumul European al Revistelor Literare se deschide astăzi, la ora 10.00, la Hotelul Oxford din staţiunea Mamaia. Organizat de Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România şi Consiliul Judeţean Constanţa, Forumul European al Revistelor Literare este un proiect care a obţinut o finanţare de 86.200 lei din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, în cadrul licitaţiei de proiecte pentru promovarea culturii române în străinătate „Promocult”. La manifestare vor participa, pînă pe data de 8 septembrie, reprezentanţi ai unor importante reviste literare şi de cultură din cinci ţări membre ale Uniunii Europene (Franţa, Spania, Austria, Ungaria, Bulgaria), precum şi din SUA, Israel, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. Alături de invitaţii din străinătate vor participa, la eveniment, 20 de redactori-şefi ai unor reviste literare româneşti care fac parte din Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER).

În cadrul Forumului va fi lansat catalogul „Pagini literare.ro” (poezie, proză, critică), care va cuprinde textele literare a 45 de scriitori români, propuşi de redacţiile a 19 reviste literare româneşti membre ale APLER. Textele catalogului „Pagini literare.ro” sînt în limbile română, engleză, franceză, italiană şi germană, însoţite de scurte note bio-bibliografice ale autorilor români. Printre cei 45 de scriitori propuşi de revistele literare pentru a fi publicaţi se numără: Mircea Muthu, Adrian Alui Gheorghe, Aura Christi, Irina Petraş, Dora Pavel, Traian T. Coşovei, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, Robert Şerban, Viorel Mureşean, George Vulturescu, George Vasilievici, Marin Mincu.

Programul manifestării cuprinde următoarele dezbateri şi colocvii: „Europa literaturilor şi jurnalismul (multi)cultural”, „Supravieţuirea revistelor literare şi promovarea culturii vii” şi „Spiritul critic versus spiritul comercial”. Moderatorii dezbaterilor vor fi Mircea Muthu - Jean Max Tixier (Franţa), academicianul Mihai Cimpoi - Cassian Maria Spiridon, Cezar Ivănescu - Yves Broussard (Franţa).

Evenimentul are ca scop promovarea literaturii şi culturii române în revistele europene invitate la Forum şi organizarea unei Asociaţii Europene a Revistelor Literare, ca o iniţiativă românească în peisajul cultural instituţional al Uniunii Europene. „E cel mai important eveniment pe care îl pune în pagina realităţii Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România, ce reprezintă, în acest moment, aproape 65% din industria cărţii de la noi. Un început, pentru un eveniment ce ni-l dorim de tradiţie şi care să ofere scriitorilor şi editorilor români o mai bună legătură cu revistele literare din Europa, prima rampă de lansare înaintea contractului cu un editor european. Cel mai important lucru ar fi ca nucleul celor şase ţări membre al Uniunii Europene prezente la Mamaia să găsească resurse organizatorice şi de programe pentru a fructifica o iniţiativă românească, Asociaţia Europeană a Revistelor Literare\", spune Dan Mircea Cipariu, directorul de eveniment al Forumului European al Revistelor Literare.



12