A mai rămas puțin până la inaugurarea unei noi ediții a Târgului Estival „Gaudeamus”, care promovează lectura pe litoral, la mare, la soare, sub umbrele sau direct pe nisip, în stațiile de autobuz sau în parc. Târgul, ajuns la cea de-a VI-a ediție, se va deschide astăzi, de la ora 18.00, în pavilionul expoziţional mobil amplasat în vecinătatea City Park Mall, latura orientată spre Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. Este pentru prima dată când târgul de carte se deschide în oraș, celelalte cinci ediții precedente fiind organizate în Mamaia. Pe lângă cărți, lansări și alte evenimente culturale, publicul va avea parte și de concursuri cu premii surpriză. Nu va lipsi din program concursul „Miss Lectura”.
Târgul va fi deschis până pe 18 august, în intervalul orar 15.00-23.00. Intrarea la eveniment este liberă.
„Gaudeamus” Constanţa este organizat de Radio România - CentrulCultural Media Radio România şi Radio România Constanţa.