Ce va alege să facă number one? Să rămână alături de Orban cel Bun, după ce acesta și-a încălcat angajamentul de a nu racola pesediști? Sau să înghită broasca, așa cum a recomandat cu câțiva ani în urmă unul dintre fruntașii PDL, ajuns astăzi fruntaș PNL? Vom asista sau nu la un divorț politic, dinainte anunțat sub forma unui avertisment fără echivoc al lui Rareș Bogdan?

Mâine se împlinesc fix două luni de când, pe bună dreptate, Rareș Bogdan a întărit angajamentul luat de PNL de a nu racola oameni politici din PSD. Și nici din ALDE. Cele două partide fiind acuzate că au colaborat pentru a aduce România în buza unei prăpăstii. Astăzi, lucrurile s-au schimbat. În sensul că reprezentanți ALDE sunt împinși în eșaloanele doi și trei ale guvernării, iar membrii cu ștate vechi ai PSD sunt preluați în aplauze în organizațile locale PNL. Și atunci, nu înainte de a mă cruci, mă întreb cum e să te apleci deasupra „ciumei roșii”, să o iei în brațe, să o săruți pe gură și să o aduci în casă pe post de logodnică? E ca naiba! Iar Ludovic Orban a comis-o. Pentru că nu îmi pot imagina nici în ruptul capului că șefii filialelor PNL îi preiau pe pesediști la bucată sau în grup organizat fără a fi avut în prealabil binecuvântarea lui Orban cel Bun. După cum funcționează lucrurile în PNL, eu cred că inițiativa nici măcar nu le aparține acestora. Ci lui Orban. Care Orban, în prealabil, s-a sfătuit cu Iohannis. Și a primit binecuvântarea acestuia. Abia apoi a trecut a fapte.

Ultima dată s-a votat pe liste. Parlamentarii nu au mai fost aleși pe vot uninominal. Ani de zile, presa, analiștii, sociologii și oamenii politici au susținut din ce în ce mai insistent faptul că este necesar ca în România parlamentarii să nu mai fie votați pe liste, ci nominal. În felul acesta, ei deveneau mai responsabili față de cetățeni. Și mai puțin dependenți față de partidul din care făceau parte. Dar ce însemna această responsabilitate sporită? Că senatorul sau deputatul, obținând cea mai mare parte a voturilor pe cont propriu, pe persoană fizică, atunci când avea de ales între dorințe diametral opuse ale cetățenilor din colegiu și ale partidului din filială sau de la centru, pentru a nu rămâne în poziție de șpagat, era silit fie să stea de partea cetățeanului, fie să-l trădeze, îndeplinind ordinul de la partid. Și uneori aveau loc divorțuri. După divorț, parlamentarul putea pleca liniștit la alt partid. Votul uninominal nu a sporit, dacă e să fim cinstiți, responsabilitatea parlamentarului. I-a dat însă mai multă libertate de mișcare, care uneori a stimulat migrarea către alte partide. Numărul traseiștilor a crescut, fără ca cetățeanul să aibă ceva de câștigat de pe urma votului uninominal. După patru ani, s-a renunțat la acest sistem. În prezent, parlamentarii pe care îi avem sunt rezultatul alegerilor pe liste de partid. Dar iată că nici în acest fel traseismul nu este stârpit. Sau măcar diminuat. Și asta în ciuda faptului că, rând pe rând, toate partidele din România, mai puțin cele nou formate, cele create în timpul jocului, s-au angajat să nu primească traseiști și să lupte împotriva traseismului, care de fiecare dată are rolul de a schimba în mod artificial raporturile de putere din interiorul Parlamentului.

Nu am idee dacă Rareș Bogdan s-a gândit și la argumentele de mai sus atunci când, cu o fermitate admirată până și de adversarii politici, a anunțat că sub nicio formă nu va tolera primirea în rândul liberalilor a unor traseiști. Întrucât el s-a referit exclusiv la PSD și ALDE, punând accent pe „ciuma roșie”, atât de des invocată, cred mai degrabă că nu este un adversar al traseismului în general, ci s-a manifetstat doar ca inamic al celor două partide până de curând la putere.

Ei bine, este cât se poate de natural să așteptăm cu multă curiozitate urmarea. Acum liberalii sunt fix în situația asupra căreia avertizase cu multă exigență Rareș Bogdan. PNL primește traseiști. PNL primește în sânul său traseiști de la PSD. PNL pupă pe frunte „ciuma roșie”, o poftește în casă și o pune în capul mesei. „Ciuma roșie” devine un oaspete de cinste al PNL. Apoi începe să-și schimbe culoare, să împrumute ADN-ul PNL, care de mult timp nu mai e un ADN liberal, și să participe împreună cu partidul președintelui Klaus Iohannis la buna rânduială a statului român.

Rareș Bogdan, din poziția sa de number one, are în acest moment două mari probleme. Una este de conștiință, iar cea de-a doua de strategie politică. Problema de conștiință e că a afirmat că nu va tolera ca PNL să primească pesediști, iar acum trebuie să facă ceva. Fie se revoltă și-și asumă o luptă publică împotriva lui Ludovic Orban, fie renunță și se predă. Eventual cerându-și și scuze pentru amenințarea publică pe care a făcut-o în urmă cu două luni. E complicat să aleagă. A doua problemă pe care o are este de strategie politică. Dacă este adevărat că Orban nu a acționat de capul lui deschizând larg porțile „ciumei roșii”, atunci Rareș Bogdan se pune implicit rău, dacă reacționează, și cu Iohannis. Ceea ce înseamnă că nu va mai fi number one. Dar ce va fi?

Dacă se opune, riscul este ca în scurt timp să-și piardă poziția de prim-vicepreședinte al partidului, o poziție dăruită de Iohannis și acceptată în silă de Orban. O poziție importantă, dar în definitiv, efemeră. Pentru că Rareș Bogdan nu a devenit prim-vicepeședinte cu susținerea unei mari organizații liberale. Ludovic Orban a avut grijă să nu-i dea pe mână Capitala. Să nu-l lase să participe la competiția pentru București, pe care cu siguranță number one ar fi câștigat-o. Pentru orice eventualitate, Ludovic Orban a făcut tot posibilul să nu-i dea lui Rareș Bogdan vreun instrument intern de putere reală.

În schimb, a primit un instrument extern. Important. Este șeful grupului parlamentar al popularilor români. Inclusiv șeful lui Traian Băsescu. Dar și asta se poate schimba. Printr-o simplă întorsătură de cheie operată la București. Oricând Rareș Bogdan își poate pierde poziția de la Bruxelles. Și atunci rămâne un neica nimeni. Își numără timpul până la excomunicare.

Prin urmare, la ce să ne așteptăm din partea lui Rareș Bogdan, care și-a luat nu cu multă vreme în urmă un admirabil, ferm și curajos angajament?