Se dublează preţul legumelor!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se dublează preţul legumelor!

Social 16 August 2010 / 00:00 794 accesări

Din cauza caniculei, ploilor şi grindinei, preţul legumelor autohtone s-a dublat, iar pieţele au început să capete un aer muzeal, lumea mulţumindu-se să privească exponatele. \"A distrus mult apa şi am făcut mai puţin decât anul trecut. Acum cumpărătorii se tem că marfa e scumpă, că ştiţi cum e, omul n-are bani\", a spus un producător. Pe lângă condiţiile climaterice neprielnice, poluarea distruge şi ea recoltele. \"Primul rod s-a dus, al doilea rod s-a dus şi acum toate frunzele au căzut, de la ploi. Sunt ploi acide care distrug roşiile. N-o să avem nici de bulion anul acesta\", a arătat alt producător. Legumicultorii mai spun că au fost nevoiţi să ridice preţurile pentru a-şi recupera măcar banii investiţi în culturi. Administratorii pieţelor confirmă faptul că, faţă de anul trecut, marfa este mult mai puţină, iar preţurile sunt mult mai mari. Explozia preţurilor legumelor româneşti vine pe fondul reducerii la nivel naţional a consumului de alimente cu zece procente, după cum declară reprezentanţii patronatelor din industria alimentară. Producţia alimentară a scăzut şi ea, şomajul crescând în acest sector. Nu mai puţin de 15.000 de angajaţi din cei 170.000 care lucrează în industria alimentară au intrat în şomaj doar în ultimele 12 luni. Domeniile fruntaşe la disponibilizări sunt prelucrarea cărnii, morăritul, panificaţia şi industria dulciurilor şi a băuturilor răcoritoare. Criza are şi un efect pe care promotorii campaniei “consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii” îl pot privi cu satisfacţie. Vara aceasta românii s-au răcorit cu 12% mai puţină bere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, asta în condiţiile în care consumul de bere a scăzut în 2009 faţă de 2008 cu 14 procente.

Taguri articol


12