În Constanţa se are în plan amenajarea unor centre de permanenţă şi multifuncţionale, în contextul în care Urgenţele spitalelor sunt asaltate de cazuri care ar putea fi rezolvate fără nicio problemă în mici unităţi medicale. Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina, a explicat că, de exemplu, dacă un pacient are de făcut noaptea un tratament, cum ar fi o banală injecţie, ar putea apela la un cadru medical dintr-un centru de permanenţă sau multifuncţional, astfel încât să nu mai aglomereze Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, de exemplu, care are competenţe de intervenţii în urgenţe majore. „Centrele de permanenţă ar putea să fie puncte de triaj. De aici, unii pacienţi ar putea să fie trimişi în centrele multifuncţionale (care vor avea o altă competenţă mai complexă, existând în alcătuire şi paturi - n.r.) sau chiar în spitale”, explică dr. Dina. De exemplu, mai spune şeful DSPJ, o banală insolaţie ar putea fi tratată într-un asemenea centru, în niciun caz într-o UPU al unui spital de clasificare I. „Vom discuta cu managerul Spitalului de Urgenţă din Constanţa, dr. Dan Căpăţână, având în vedere că centrele multifuncţionale vor aparţine de spitale. Trebuie să găsim o modalitate pentru a degreva UPU, mai ales acum, în sezonul estival, când populaţia chiar se şi triplează, iar toată lumea care acuză mici probleme de sănătate dă buzna la Judeţean”, a mai spus dr. Dina.