Se fac angajări la Protecţia Copilului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aberaţiile portocalii, la final

Se fac angajări la Protecţia Copilului!

Social 10 Aprilie 2013 / 00:00 8000 accesări

Sistemul bugetar a avut mult de suferit după aplicarea, în iunie 2010, a măsurilor de austeritate de către fostul Guvern portocaliu. Atunci, zeci de mii de bugetari au fost daţi afară din sistem, sub pretextul că numărul lor era prea mare, în contextul anunţatei crize economice. Asta s-a întâmplat în toate instituţiile publice, în ciuda faptului că erau domenii de activitate care sufereau de pe urma lipsei de personal. Dar asta nu a fost o problemă pentru pedelişti! Pentru ei nu a contat volumul mare de muncă din instituţiile publice. „Au tăiat şi spânzurat” fără să se gândească la oamenii care vor rămâne pe drumuri, dar şi la cei care urmau să petreacă ore bune la cozile interminabile formate în faţa ghişeelor din instituţii. Şi de parcă nu era suficient, şi salariile au fost diminuate cu 25%. În plus, o altă măsură „de criză” a fost blocarea angajărilor şi decizia ca ocuparea unui loc de muncă să se poată face doar în momentul în care pleacă şapte salariaţi. Cu alte cuvinte, a condamnat instituţiile să-şi cocoşeze angajaţii din cauza muncii în plus.

MĂSURI Printre instituţiile constănţene afectate de măsurile dictate de portocalii a fost şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa. Din cei 1.444 de salariaţi, au fost disponibilizate peste 200 de persoane. Directorul DGASPC Constanţa, Petre Dinică, spune că, în 2010, din instituţia pe care o conduce au fost disponibilizaţi şi asistenţi sociali, de care este mare nevoie. Vestea bună este că, nu de mult, Ministerul Muncii a deblocat posturile din serviciile publice de asistenţă socială şi servicii sociale. „După disponibilizările dictate de portocalii am rămas cu 1.130 de angajaţi, din cei 1.444 câţi cuprinde organigrama. În câteva zile, 20 de locuri disponibile (infirmier, asistent social, şofer - n.r.) vor fi scoase la concurs”, a declarat Dinică. Însă, completarea organigramei cu aceste locuri nu este suficientă. Directorul DGASPC recunoaşte că instituţia are nevoie de mult mai mulţi angajaţi. „Banii puţini ne determină să ne limităm. Facem angajări în funcţie de bugetul pe anul în curs, însă nevoile noastre sunt mult mai mari, pentru că oamenii au nevoie de ajutorul nostru”, a mai declarat Dinică.



12