Se ieftineşte pâinea!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
FMI, la un pas să zică „da“ TVA-ului de 9%

Se ieftineşte pâinea!

Eveniment 29 Iulie 2013 / 00:00 444 accesări

Reducerea TVA-ului la pâine este un subiect dezbătut de luni bune. Pe de-o parte, oamenii vor să cumpere la un preţ mai mic atât pâinea, cât şi unele produse de panificaţie, iar pe de altă parte, măsura este văzută cu ochi buni şi de oficiali, care sunt de părere că astfel s-ar combate evaziunea fiscală. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent într-o emisiune la Antena 3, a declarat că măsura ar avea un „impact extraordinar” în Agricultură, şi asta pentru că „se răsfrânge asupra comercializării produselor agricole”. S-ar părea că Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflată în România, ar fi de acord cu TVA de 9% la pâine. Constantin a declarat că, dacă formula Guvernului (TVA de 9% la pâine) va fi acceptată de FMI, atunci, în zilele care urmează, va avea loc o întâlnire cu producătorii şi marile lanţuri de magazine, pentru a se discuta ieftinirea pâinii. Ministrul spune că, alături de pâine, chiflele, cornurile, batoanele, minibaghetele vor putea fi cumpărate, de asemenea, cu preţuri mai mici.



12