Astăzi se sărbătoresc 166 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu.
Eminescu a fost poet, prozator și jurnalist român, socotit decititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
A fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.
Generații după generații au citit poeziile lui Eminescu, mesajul operelor sale fiind mai actual ca oricând.
Din 2010, ziua de 15 ianuarie este „Ziua Culturii Naționale”. Cu acest prilej, în toată țara se organizează evenimente dedicate lui Mihai Eminescu.