Se împuținează șoferii constănțeni care nu-și plătesc parcarea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Poliția Locală: „Numărul celor care încalcă legea s-a redus la mai puțin de 50%”

Se împuținează șoferii constănțeni care nu-și plătesc parcarea

Administrație 21 Noiembrie 2018 / 17:57 2296 accesări

În perioada 18 octombrie -13 noiembrie, polițiștii locali constănțeni au aplicat 1.573 de amenzi contravenționale pentru cei care și-au lăsat mașina în parcările cu plată fără să achite tariful aferent, ori care și-au lăsat autoturismul mai mult decât au plătit. Cuantumul acestor amenzi contravenționale s-a ridicat la suma de 942.000 de lei.

„Menționăm că, la începutul acestor activități de constatare polițiștii locali au desfășurat în teren, o campanie de informare ce s-a derulat pe parcursul a trei săptâmâni, perioadă în care conducătorii auto au fost atenționați cu privire la obligațiile legale care le revin, abia apoi s-a trecut la sancționare. La momentul începerii sancționării contravenționale numărul mediu de încălcări a Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța era de 90 pe zi, iar în acest moment numărul mediu de persoane sancționate contravențional se situează în jurul cifrei 40. Dorim să precizăm acest lucru pentru a arăta faptul că numărul celor care încalcă prevederile legale în vigoare s-a redus la mai puțin de 50% față de cel inițial, motiv pentru care celor care s-au conformat dorim să le mulțumim, iar celor care încă nu au înțeles obligațiile legale ce le revin să le aducem la cunoștință prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Constanța.

În regulament scrie că „ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plată cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost făcută plata constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600 de lei la 1.000 de lei, cu posibilitatea achitării a jumatate din minimul amenzii în 15 zile de la comunicare”. „În speranța că recomandările noastre își vor atinge obiectivul și anume acela de creștere a gradului de conformare în rândul conducătorilor auto, aducem în atenția opiniei publice că interesul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în materie de circulație pe drumurile publice este acela de a asigura fluența și siguranța rutieră necesare”, mai spun reprezentanții Poliției Locale Constanța.



12