Deputatul PSD Ana Birchall a anunţat începerea demersurilor pentru înfiinţarea Agenţiei Europene pentru Protecţia Copiilor, Inovare şi Incluziune Socială în România (AEPCIISR). „Protejarea drepturilor copilului trebuie să reprezinte o prioritate pentru toate statele europene. AEPCIISR constituie un instrument ce vizează dezvoltarea cooperării între statele membre ale UE în ceea ce priveşte implementarea prevederilor europene în domeniu. De asemenea, Agenţia urmăreşte sprijinirea guvernelor naţionale în stabilirea de politici publice menite să protejeze persoanele defavorizate”, a afirmat Ana Birchall, în cadrul Conferinţei „Protejaţi Familia! Stopaţi Violenţa!”, organizată la Petroşani. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, „România merită să devină gazda unei Agenţii europene atât de importante. Este esenţial atât pentru parcursul nostru european, cât şi pentru a arăta că ţara noastră este un partener de încredere pentru celelalte state ale UE. Totodată, consider că înfiinţarea acestei instituţii europene la Bucureşti ar putea ajuta România să-şi întărească poziţia în cadrul statelor membre ale UE. România este al şaptelea stat ca mărime din UE şi consider că România merită să fie gazda unei agenţii europene de o asemenea importanţă şi anvergură“. La dezvoltarea acestui proiect, deputatul Ana Birchall va colabora cu Valeriu Nicolae, activist pentru drepturile omului şi incluziune socială, binecunoscut pentru iniţiativele la nivelul societăţii civile. Birchall susţine drepturile femeilor şi ale copiilor şi până în prezent, prin calitatea sa de membru al Parlamentului României, a avut mai multe luări de poziţie şi iniţiative în acest sens. „Printre priorităţile mele în calitate de deputat se numără politicile pentru copii şi tineri, pentru tinerele mame, pentru egalitatea de şanse şi pentru eliminarea inechităţilor sociale, inclusiv pe piaţa muncii. Consider că statul trebuie să le asigure cetăţenilor săi cele mai bune condiţii pentru o dezvoltare sănătoasă în societate. Pornind de la accesul la educaţie, care trebuie asigurat pentru toţii copiii, indiferent de mediul din care provin, şi continuând cu politici economice care să le asigure integrarea pe piaţa muncii şi sprijinirea familiei tinere, statul este dator să se implice. Fiecare leu cheltuit cu şi pentru educaţia copiilor, pentru sprijinirea tinerilor şi a familiilor tinere nu este o cheltuială, ci o investiţie în prezentul, dar mai ales în viitorul acestei ţări“, a declarat Ana Birchall.