Se înfiinţează Fondul Român de Investiţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se înfiinţează Fondul Român de Investiţii

Economie 21 Aprilie 2010 / 00:00 308 accesări

Fondul pregătit de Guvern pentru finanţarea proiectelor majore de investiţii va fi constituit din acţiunile minoritare ale statului la companii, dar şi dintr-un aport în numerar al CEC Bank şi, cel mai probabil, din banii obţinuţi anterior din privatizări şi plasaţi de trezorerie în conturile Băncii Naţionale a României (BNR). Noul instrument de investiţii al statului va fi denumit „Fondul Român de Investiţii” şi va prelua în portofoliu, în maximum două luni de la constituire, participaţiile minoritare ale statului, conform proiectului de lege privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului. Proiectul reprezintă o varinată de lucru aflată în discuţie la nivelul Guvernului şi transmisă spre consultare ministerelor implicate, iar forma finală va fi remisă Comisiei Europene înainte de aprobarea de către Executiv. „Din participaţiile minoritare gestionate de statul român, prin ministerele şi autorităţile coordonate de Guvern, precum şi din aportul în numerar al CEC Bank se înfiinţează Fondul Român de Investiţii. Fondul este o instituţie publică independentă, cu personalitate juridică, şi reprezintă un instrument de investiţii al statului de tipul fondurilor suverane, care se finanţează iniţial şi din rezerva valutară a BNR”, se arată în document. Fondul nu se va supune controlului, supravegherii şi reglementării Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Băncii Naţionale. „Fondul Român de Investiţii se va comporta în procesul de gestionare a activelor financiare ale statului ca orice investitor prudent şi care va avea posibilitatea să devină o sursă de investiţii şi de lichidităţi într-o perioadă de tensiune economică. Fondul este autoadministrat şi are ca participanţi statul român şi CEC Bank, sprijinând politica economică generală a statului prin asigurarea resurselor necesare pentru finanţarea proiectelor de importanţă naţională, ca măsură de stimulare economică”, potrivit documentului. Acţiunile minoritare care vor alimenta Fondul vor fi vândute pe piaţa de capital, prin licitaţie deschisă cu cel mai mare preţ oferit, prin negociere în cazul acordării drepturilor de preferinţă ori prin toate aceste metode combinate. Fondul Român de Investiţii va prezenta anual Guvernului şi Băncii Naţionale un raport privind destinaţia banilor.

Taguri articol


12