22 Decembrie 2024, 18:06
Familia Poliției Constanța tocmai s-a mărit! Aproape 30 de noi agenți au ajuns la Constanța pentru a întări rândurile oamenilor legii de la malul mării. Potrivit unei informări a Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, la data de 27 decembrie, la sediul Inspectoratului s-au prezentat 29 de tineri absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție din Câmpina și Cluj-Napoca, care vor fi repartizați la secțiile de poliție din cadrul Poliției municipiului Constanța, dar și la Serviciul Rutier. Agenții vor desfășura activități de ordine publică și pe linie rutieră. De asemenea, Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța a primit 6 absolvenți de la cele două școli de poliție.