Se întoarce canicula

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se întoarce canicula

Justiție 23 August 2008 / 00:00 714 accesări

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă, valabilă în weekend, pentru judeţele Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde temperaturile vor fi în jurul a 37 de grade Celsius. Şi în Dobrogea se prognozează o temperatură de peste 34 de grade C. Vremea va fi călduroasă şi chiar caniculară în după-amiaza zilei de sîmbătă, mai ales în zonele de cîmpie, unde indicele de confort termic temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Duminică, vremea se va menţine caniculară doar în Cîmpia Română şi Podişul Dobrogei, iar temperaturi maxime de 37 de grade Celsius se vor înregistra în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi în Capitală. De asemenea, în noaptea de sîmbătă spre duminică, în vestul şi nord-vestul ţării, şi în cursul zilei de duminică, în centru şi nord-est, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vîntului, posibil şi vijelii, frecvent descărcari electrice şi local averse. Cantităţile de apă vor depăşi, local, 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 35 l/mp, mai ales în Maramureş şi în zona Carpaţilor Orientali.

Taguri articol


12