Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, luni, între orele 8.00 și 18.00 nu vor avea energie electrică locuitorii din Eforie Sud, de pe străzile Argeș, Lacului, Siretului, Mihai Viteazu, Negru Vodă, dr. Cantacuzino, I.C. Brătianu, Mugurilor, N. Filipescu, Dr. Climescu, Ștefan cel Mare, Carmen Silva și Vasile Alecsandri. De asemenea, între orele 9.00 - 17.00 nu vor avea energie electrică locuitorii din Cumpăna, din zona Movilă (pe partea dreaptă și stângă), cu strada Constanței, la intrare în localitate, precum și pe străzile Unirii și Zefirului, George Coșbuc, George Bacovia, Vântului, Ion Minulescu și Dimitrie Bolintineanu.