22 Noiembrie 2024, 20:20
Săptămâna viitoare, zece bănci şi IFN-uri autohtone lansează Asociaţia Română de Factoring (ARF), organism înfiinţat legal încă de la începutul anului. „Evoluţia bună a pieţei de factoring a dus la necesitatea înfiinţării unui organism dedicat, care, pe lângă promovarea serviciilor şi produselor de factoring, se va implica activ şi în reglementarea acestui segment de piaţă”, spun reprezentanţii ARF. Printre băncile fondatoare se numără BRD, ING, BCR, UniCredit Ţiriac, Raiffeisen, EximBank, Banca Transilvania şi RBS. Factoringul este un produs bancar prin care firmele îşi pot cesiona către bancă facturile la termen, pentru obţinerea rapidă de finanţare.