Primarul Mangaliei, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai municipalităţii au încheiat, vineri, seria inspecţiilor în staţiuni, în vederea pregătirii sezonului estival. În timpul vizitei, edilul a constatat că lucrările de ecologizare a spaţiilor deţinute de unii agenţi economici nu au fost finalizate. Conform notificărilor înaintate acestora de către municipalitate, agenţii economici care deţin terenuri şi clădiri în staţiuni trebuiau să efectueze lucrări de ecologizare a activelor deţinute până la 31 martie. Ca urmare a neregulilor constatate, generate de ridicarea construcţiilor neautorizate, amplasarea ilegală de chioşcuri şi tonete, precum şi extinderea unor clădiri pe domeniul public, primarul a anunţat că muncipalitatea va trece la aplicarea sancţiunilor. El a adăugat că pentru acest tip de aşa-zişi investitori va lua şi măsuri nepopulare. „Le-am dat termene suficiente pentru a-şi igieniza şi efectua lucrări de curăţenie, dar am constatat că ne-au ignorat. De aceea, într-o proximă şedinţă a Consiliului Local va fi reglementată o hotărâre privind acoperirea cu mash-uri a clădirilor abandonate, iar cei care nu iau act de prevederile hotărârii vor fi amendaţi”, a menţionat edilul Cristian Radu. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost emise 737 de somaţii pentru nesalubrizarea terenurilor deţinute. (T.I.)