Se pare că expresia ceauşistă „ a sta cu ochii ca pe butelie” nu-şi pierde încă însemnătatea. Cu o zi înainte de aniversarea tuturor românilor şi în plină febră electorală, la Ovidiu, poliţiştii din localitate au fost anunţaţi duminică, în jurul orei 12.00, că o persoană necunoscută a pătruns în curtea unei case nelocuite, proprietatea unei localnice, Aureliei Albrich, şi a forţat uşa de acces a imobilului situat pe strada Amurgului. Poliţiştii au ajuns la locul spargerii în momentul în care, infractorul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, făcea eforturi vădite de a se deplasa cu o butelie de argaz pe care o furase din locuinţă. Prejudiciul, evaluat de poliţişti la 100 lei, a fost recuperat iar pe numele bărbatului, identificat în persoana lui Marian Calistrat, de 32 ani, tot din Ovidiu, s-a întocmit dosar penal sub suspectul săvîrşirii infracţiunii de furt calificat.