Academia Română va face modificările solicitate de mai multe organizaţii şi instituţii pentru cele două cuvinte pe care acestea le consideră jignitoare la adresa etniei rome şi evreilor, într-un nou tiraj al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), a declarat Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi director al Institutului de Lingvistică \"Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti\". El a mai spus că un nou tiraj DEX va ieşi \"în curând\" de la tipografie şi va cuprinde \"toate modificările solicitate\". Agenţia de Dezvoltare Comunitară \"Împreună\" a transmis o scrisoare deschisă Institutului prin care îi solicită să respecte recomandarea fǎcutǎ de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în ceea ce priveşte rectificarea definiţiei cuvântului \"ţigan\" în DEX, ediţia a II-a din 2009. \"Vǎ solicitǎm sǎ luaţi mǎsuri pentru a rectifica imediat definiţia cuvântului “ţigan”, dupǎ cum urmeazǎ: sǎ consemnaţi caracterul peiorativ al cuvântului “ţigan” atunci când acesta din urmǎ este folosit pentru a denumi o persoanǎ care aparţine minoritǎţii rome şi sǎ specificaţi cǎ folosirea acestui cuvânt nu este recomandatǎ deoarece este considerat ofensator (discrimineazǎ împotriva minoritǎţii rome), sǎ consemnaţi caracterul peiorativ sau depreciativ pentru epitetul de la punctul 3 din definiţia cuvântului “ţigan”, care în prezent apare: “Epitet dat unei persoane cu apucǎturi rele”, sǎ definiţi minoritatea naţionalǎ în dreptul cuvântului “rom”, care va deveni astfel termenul de referinţǎ (termenul principal) în locul cuvântului “ţigan”\", se arată în scrisoarea transmisă de Agenţia \"Împreună\", alături de alte 15 organizaţii din România, directorului Marius Sala şi, spre înştiinţare, preşedintelui CNCD Csaba Ferenc Asztalos. \"Pǎstrarea situaţiei actuale în ceea ce priveşte definirea cuvântului “ţigan” perpetueazǎ promovarea unor atitudini cu caracter profund discriminator şi degradant de cǎtre cea mai înaltǎ instituţie de culturǎ a statului cu rol formator. De aceea, înţelegem sǎ urmǎm cǎile legale în faţa instanţelor competente, în cazul în care situaţia nu va fi remediatǎ într-un termen rezonabil\", se arată în încheierea scrisorii semnate de Gelu Duminică, director executiv al Agenţiei \"Împreunǎ\".