Primăria comunei Independenţa îşi face calcule pentru a vedea dacă mai poate rezista până la sfârşitul anului. „Cheltuielile pe care le avem ne golesc de tot vistieria. Sper să ne ferească Dumnezeu de alte probleme, ploi, inundaţii sau înzăpeziri, că nu avem de unde să luăm bani pentru a le rezolva. Am reuşit cu foarte mari eforturi să strângem ceva bani la buget pentru a avea să-i plătim pe cei care însoţesc persoanele cu handicap. Nu cred că, în România anului 2010, o administraţie locală, fie ea şi aşa mică precum Independenţa, ar fi trebuit să fie în această situaţie financiară dezastruoasă”, a declarat primarul comunei, Cristea Gâscan. El a precizat că în ceea ce priveşte proiectele, şi-a luat deja gândul de la banii europeni, având în vedere că aprobarea proiectelor se face în funcţie de culoarea politică.