Se oprește apa în mai multe zone din Constanța, în intervalul 18 – 19 noiembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se oprește apa în mai multe zone din Constanța, în intervalul 18 – 19 noiembrie

Social 13 Noiembrie 2024 / 09:41 85 accesări

În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța – zona Centrală, RAJA S.A. va sista furnizarea apei de luni – 18 noiembrie 2024, ora 22.00, până marți – 19 noiembrie 2024, ora 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Topazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

  • Peninsulă – Piața Ovidiu;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari;
  • Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

În anumite intervale orare, în funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată, informează RAJA.



Ştiri recomandate

12