Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, luni, 14 decembrie, între orele 8.00 și 18.00, nu vor avea energie electrică constănțenii de pe strada Constantin Brătescu, din cauza lucrărilor de defrișare a vegetației uscate întreprinse de Primăria Municipiului Constanța. În același interval orar nu vor avea curent locuitorii din Agigea, din zona Casa de Cultură (strada Paltinului), cartierul Zona Primărie, zona străzii Meduzei și Zona Cimitir și moară. Tot luni, între orele 8.00 și 14.00 nu vor avea curent electric abonații din localitățile Vadu Oii, inclusiv stația de taxare Pod Giurgeni - Vadu Oii și Târgușor, iar între orele 8.00 și 20.00, consumatorii din Peștera. De asemenea, va fi întreruptă furnizarea energiei electrice între orele 8.00 și 19.00 în localitățile Coroana, Vâlcele și Ciobănița.