În politică, se poartă basca cu zulufi şi basca cu clopoţei, model unic al cacofoniei spontane. Pînă la alegeri, nu prea mai era la modă. Au zis unii că basca este o chestiune perimată, fiind eliminată inclusiv din cuvîntări şi chiar din mimica populară gen “Şi poporul…” Acum, de cîteva zile încoace, a revenit în forţă. Au apărut modele noi în culori diferite. La fel de căutate sînt şi modelele vechi gen alianţe. În cazul alianţelor, se poartă basca pentru mai multe capete. În limbaj de autobuz, cu mai multe locuri, dar cu un singur ciucurel. Ăla de comandă “drepţi” la toată lumea. Pentru că s-a lăsat frigul, se caută basca flanelată. E vorba de locurile călduţe din Parlament. Dacă nu ştiaţi, fotoliile parlamentarilor vor fi încălzite direct prin intermediul unor instalaţii speciale. În cazul unor politicieni, basca nu diferă prea mult de basca tractoristului. De aceea, în campania electorală, au făcut mult caz de legăturile lor tradiţionale cu munca cîmpului. Atunci cînd le vine bine, politicienii abuzează de basca proletariatului. Înainte, într-o anumită epocă, nu erai avansat în funcţie dacă nu aveai origine socială sănătoasă. Cu alte cuvinte, dacă nu aveai bască muncitorească. Ca să ţi se potrivească basca pe cap, erai obligat să faci un stagiu în producţie. Astăzi, în democraţie, basca a devenit apanajul politicienilor. Proletariatul o duce atît de bine, chiar incredibil de bine, încît nu mai are nici bani de bască! În politică, este la modă basca cu toartă. De pildă, dacă vrei să te pui bine cu prezidentul, e musai să porţi basca autohtonă cu mîner în faţă. Dacă nu ştiaţi, preşedintelui îi place la nebunie să le tragă politicienilor basca pe ochi. În mod deosebit, aliaţilor sau foştilor săi parteneri. Scena îmi aminteşte de micuţul Goe, puştanul ăla care avea boală pe sistemul ce declanşa alarma în tren. Trasul băştii pe ochi se practică cu dezinvoltură şi de ceilalţi politicieni. Mai nou, s-a molipsit şi electoratul de la ei. Au transformat votul uninominal în bască. Mai bine zis, le-a tras basca unor şmecheri, îngîmfaţi şi ofticaţi. În fine, au luat-o peste bot! Tare mult aş vrea să-i văd faţa unui poponeaţă, fost parlamentar de meserie, care a luat-o în freză. I-au tras alegătorii basca pe ochi şi pe urmă l-au articulat direct în freză. Înainte de alegeri, se plimba ca un balon umflat cu gura pompa prin oraş şi se lăuda că nu are adversari. Că, vorba aia, chipurile, gîlgîie de notorietate. Nici nu puteai să treci prin faţa lui. Gîfîia de încrezut ce era. L-au prins cetăţenii cu drept de vot la înghesuială şi i-au tras basca pe ochi. Cît pe-aci să-l sufoce. De abia i se vedeau ochii din cauza zulufilor lui de curcan la borcan. Cînd se fofila printre oameni, în mandatul trecut, ziceai că este opărit între fese. Vorbea cu greaţă. Îşi dădea ochii peste cap. Ca şmecher de benzinărie, pentru că pînă acolo scăzuse nivelul lui de şmecherie, purta basca pe ceafă, motiv pentru care unii îl confundau cu un ceferist în stare de ebrietate. A luat-o rău de tot în freză bucciul! Cu basca tăvălită prin praf, se poate întoarce la cele lumeşti. Cu o condiţie. Să aibă tăria de caracter necesară pentru a reveni cu picioarele pe pămînt…