REACŢII POST-MITINGURI Concluzia Opoziţiei după amplul miting organizat de USL în Capitală este că pedeliştii încearcă în fel şi chip să discrediteze manifestanţii, indiferent că aparţin unor partide politice, că sunt suporteri ai cluburilor de fotbal sau oameni simpli. Mai mult decât atât, au profitat de iniţiativa partidelor de opoziţie de a coborî în stradă alături de protestatari, pentru a deturna atenţia de la adevăratele probleme cu care se confruntă ţara. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, scrie pe blog că PDL a recurs la o uriaşă operaţiune de manipulare. \"Au încercat mai întâi să îi asocieze pe ultraşii violenţi cu USL. Mişcarea nu a mers şi, pentru că nimeni nu le-a spus în faţă \"aţi minţit, ca în multe alte ocazii\", pedeliştii au trecut la următorul nivel: protestele nu sunt exprimate împotriva guvernării, ci a întregii clase politice. Fractura logică a acestui mesaj propagat de vuvuzelele portocalii este mai mult decât evidentă”, remarcă Năstase pe blogul lor. Fostul premier spune, ironic, că până la urmă Puterea va ajunge la concluzia că demonstraţiile sunt proteste faţă de Opoziţie. \"Acum, pedeliştii şi complicii lor de la guvernare încep să îşi asume o parte din vină - ar fi de pe altă planetă dacă ar contesta faptul că cei din stradă nu strigă împotriva Guvernului, a PDL şi a lui Traian Băsescu”, mai spune Năstase. Elena Udrea a acuzat USL că incită la violenţă şi a fost taxată de liberali prin vocea preşedintelui PNL, Crin Antonescu. „Cum să ne acuze pe noi că punem paie pe foc? Ei au pus paie pe foc, cei care guvernează, îmbogăţindu-se ca nesimţiţii, în timp ce sărăcea majoritatea populaţiei, cu 14 angajări de răspundere, când toată lumea le cerea dialog. (...) Opoziţia nu are nevoie de violenţă, ţara nu are nevoie de violenţă şi nu e în interesul nimănui\", a adăugat Antonescu.
USL CERE DEMISIA GUVERNULUI Opoziţia cere, la unison cu „strada”, demisia Guvernului în sesiunea extraordinară convocată pentru săptămâna viitoare. Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat că partidele aflate în opoziţie vor forţa obţinerea unui vot în plenul reunit al Parlamentului privind demiterea Guvernului şi declanşarea alegerilor anticipate. \"Încercăm să convingem şi colegii care, din diferite motive, s-au raliat cu Puterea. Poate în al 12-lea ceas îşi vor da seama că au greşit\", a declarat preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, senatorul Gheorghe Marcu. El crede că \"rădăcinile răului sunt înfipte adânc” în fiecare judeţ, nu doar la Bucureşti.
OPŢIUNILE LUI BĂSESCU Pe de altă parte, USL ia în calcul şi ipoteza ca Traian Băsescu să nu se conformeze cerinţelor protestatarilor şi să refuze să demisioneze. Crin Antonescu îi oferă o alternativă şefului statului. “Eu cred că cel mai înţelept lucru pe care preşedintele poate să-l facă ar fi, dacă nu demisia, măcar o declaraţie politică în favoarea unor alegeri parlamentare anticipate. Sigur că nu preşedintele poate să hotărască asta, dar aşa cum s-a pronunţat de atâtea ori asupra unor teme politice majore, ar putea măcar acest pas să-l facă”, a susţinut Antonescu.