Se pregăteşte o nouă frunză?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nesătulă... Udrea cere mai mulţi bani

Se pregăteşte o nouă frunză?

Eveniment 26 Septembrie 2011 / 00:00 527 accesări

După ce şi-a demonstrat incompetenţa în gestionarea banului public în cel puţin două rânduri (realizarea brandului turistic desfiinţat cu uşurinţă de specialiştii din străinătate şi plata unor sume colosale pentru trei reclame – care s-au dovedit a fi inutile - prin care promova România ca destinaţie turistică), ministrul Turismului, Elena Udrea, cere în continuare sume importante de bani la ministerul pe care îl conduce. Că cere nu este cel mai grav lucru, la urma urmei, omul este dator să încerce. Mai grav este că aceste suplimentări de fonduri par să se şi aprobe. Elena Udrea a declarat că membrii Comisiei Europene (CE) sunt de acord cu realocarea unor fonduri structurale necheltuite încă de România către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). „Am discutat cu vicepreşedintele CE, Antonio Tajani, şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Han, şi am primit asigurări că cererea noastră de realocare a fondurilor structurale necheltuite încă va fi aprobată. Urmează să se facă o evaluare de către fiecare minister în parte, iar până la finele lui octombrie vom trimite solicitarea către CE. Am solicitat un miliard de euro, dar probabil că vor fi mai multe fonduri”, a declarat ministrul Udrea. Fondurile ar urma să fie folosite pentru reabilitarea termică a imobilelor de locuit, dezvoltarea drumurilor judeţene dar şi pentru proiectele din domeniul turismului. În condiţiile în care majoritatea proiectelor din turism (cele care au şi rezultate) sunt realizate şi derulate de asociaţiile regionale de promovare a turismului, este curios de aflat cam în ce proiecte intenţionează să investească ministrul Udrea. Sau poate intenţionează să-şi respecte promisiunea făcută la începutul anului şi să acorde fonduri asociaţiilor de promovare turistică de pe litoral pentru promovarea plajelor româneşti pentru sezonul estival viitor (acesta s-a cam încheiat, din păcate).



12