Începînd de astăzi, suporterii constănţeni pot achiziţiona bilete pentru meciul cu Franţa, din preliminariile CM, programat sîmbătă, de la ora 21.40, la Constanţa. Casele de bilete ale Stadionului “Farul” se vor deschide la ora 10.00. Distribuirea biletelor a început însă pe 25 septembrie, cînd au pus în vînzare tichete online, dîndu-se posibilitatea tuturor suporterilor din ţară de a-şi cumpăra astfel bilete. Drept urmare, fanii vor avea destinate aproximativ 9.000 de bilete, o parte fiind deja acontate online. Federaţia Română de Fotbal a tipărit 12.300 de bilete, dintre acestea, aproximativ 75 la sută fiind la dispoziţia suporterilor, restul de 25 de procente fiind direcţionate astfel: Federaţia Franceză, sponsorii FRF, jucătorii şi staff-ul echipei naţionale şi familia fotbalului. Marea schimbare faţă de modul de distribuire al biletelor faţă de cel folosit la meciul cu Olanda de anul trecut este excluderea FC Farul din organizare. Astfel, la casele de bilete vor lucra exclusiv cinci casieri din Bucureşti, colaboratori permanenţi ai FRF, supervizaţi de doi angajaţi ai departamentului de organizare al FRF, iar o persoană va putea achiziţiona maximum patru bilete. “FC Farul nu este implicată în niciun fel în distribuirea biletelor”, a confirmat Constantin Stamate, organizatorul de competiţii al grupării de pe litoral. Preţul biletelor este de 90 lei la tribunele I şi a II-a şi 25 de lei la peluzele I şi a II-a.
Linişte pentru Piţurcă
Constestat puternic după debutul slab în preliminarii, Victor Piţurcă a primit o “gură de oxigen” din partea preşedintelui FRF, Mircea Sandu, chiar înaintea disputei cu Franţa. Selecţionerul a fost asigurat că nu-şi va pierde postul indiferent de rezultatul din meciul cu francezii. “Dacă matematic nu mai avem şanse, a spus că se retrage. Piţurcă rămîne indiferent de rezultatul meciului cu Franţa şi părerea mea este că decisiv va fi meciul cu Serbia, din martie. Echipa naţională a fost susţinută întotdeauna cum trebuie la Constanţa”, a spus Sandu, care nu a exclus însă o întoarcere a lui Mircea Lucescu la naţională în viitor, ca antrenor sau director tehnic. Gheorghe Hagi consideră România este favorită în partida cu Franţa, deoarece evoluează pe teren propriu. “Este un meci foarte important pentru noi şi nu trebuie să ne gîndim decît la victorie. Echipa noastră este una puternică şi atunci cînd jucăm acasă nu avem altă variantă decât să cîştigăm, indiferent de adversarul pe care îl întîlnim. Francezii nu sînt niciodată favoriţi cînd noi jucăm acasă”, a declarat Hagi.
Mult mai liniştit, Piţurcă şi-a continuat seria deciziilor inedite, programînd ieri dimineaţă un nou antrenament pe plaja Hotelului “Rex”, de data aceasta, închis presei. Ca şi luni seară, “tricolorii” au făcut alergări uşoare, stretching şi cîteva pase cu mingea, secundul Ştefan Iovan trimiţîndu-i în camere după o oră de pregătire. Faţă de prima zi, lotul s-a “îmbogăţit” cu cei patru jucători care au evoluat duminică şi luni în campionat. Dacă Raţ şi Săpunaru s-au antrenat normal, alături de coechipieri, Galamaz a făcut doar alergări uşoare, în timp ce Aliuţă nu a fost prezent la antrenament. A doua şedinţă de pregătire a zilei s-a desfăşurat pe Stadionul de rugby “Farul”, fiind deschisă presei, dar şi suporterilor. Cei din urmă nu s-a înghesuit, doar cîteva zeci preferînd să-i urmărească la lucru pe tricolori. Printre aceştia s-au aflat antrenorul Farului, Ion Marin, dar şi rugbyştii de la RCJ Farul. Primul antrenament desfăşurat pe gazon la Constanţa a fost ceva mai complex, după partea fizică, jucătorii exersînd centrările, dar şi şutul la poartă. În timp ce Piţurcă s-a ocupat de partea ofensivă a lotului, secundul Iovan i-a “verificat” pe fundaşi. Chiar dacă toţi ochii au fost aţintiţi pe Mutu, căpitanul Chivu a reuşit cîteva execuţii spectaculoase, primind aplauze din partea celor prezenţi. După aproape o oră şi jumătate, Piţurcă a pus capăt antrenamentului, trimiţîndu-şi elevii la cabine. Atmosfera a părut destul de bună, mai ales că jucătorii chiar speră să învingă sîmbătă Franţa. “Este un meci foarte important pentru noi. Avem mare nevoie de victorie, avînd în vedere că am pierdut cu Lituania. Sperăm ca Franţa să fie mai slabă ca la Euro şi să reuşim să o batem”, a spus fundaşul Dorin Goian. În schimb, Răzvan Raţ a avertizat: “Jucătorii mai vechi ai naţionalei dau un plus de experienţă, dar asta nu înseamnă că sînt cei mai buni. O să am un meci greu cu Ribery şi mă voi chinui serios pentru a-l anihila. Trebuie să fim atenţi, dacă jucăm ofensiv, Franţa ne bate fără probleme”. Selecţionerul nu a anunţat programul de pregătire de astăzi, dar, cel mai probabil, tricolorii vor susţine un singur antrenament, pe Stadionul “Farul”, închis presei.
Altfel, Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori organizează astăzi, la ora 9.00, la Hotelul “Rex” din Mamaia, o conferinţă de presă în cadrul căreia va fi prezentat punctul de vedere al lui Adrian Mutu şi al echipei de avocaţi care îl reprezintă în privinţa deciziei Camerei de Rezolvare a Conflictelor din cadrul FIFA, potrivit căreia jucătorul trebuie să plătească suma de 12 milioane de euro grupării Chelsea Londra.
Domenech nu se teme de România
Şi el constestat de suporteri şi de presă, ca şi Piţurcă, selecţionerul francez Raymond Domenech a declarat că meciul cu România este unul important, însă nu decisiv. “Se joacă o calificare la Cupa Mondială şi lumea trebuie să fie conştientă de acest lucru. Este dorinţa tuturor. Meciul este important, dar nu decisiv, pentru că mai sînt şi altele. Cred că este important sprijinul publicului pe care îl întîlnesc adeseori şi acesta ne va împinge pînă la capăt. Singura care contează este realitatea din teren, dictatura jocului, cea care face diferenţa. Fiecare jucător şi membru al staff-ului trebuie să realizeze că este vorba de calificare la CM”, a afirmat Domenech. Jucătorii reprezentativei Franţei s-au reunit, ieri după-amiază, la Clairefontaine, efectuînd primul antrenament în cursul serii. Delegaţia franceză va sosi pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa, la bordul unei curse charter, vineri, în jurul orei 19.30. De la aeroport, francezii se vor deplasa la Hotelul “Europa” din Eforie Nord, fără ca antrenorul Raymond Domenech să susţină vreo conferinţă de presă şi fără a fi programat vreun antrenament. Francezii vor părăsi România imediat după meci.