Se reia finanţarea în leasing pentru persoane fizice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se reia finanţarea în leasing pentru persoane fizice

Economie 02 Septembrie 2010 / 00:00 347 accesări

Piaţa de leasing pentru persoane fizice începe să se deblocheze după două luni în care aceste finanţări au fost blocate. Companiile de profil au avut nevoie de această perioadă pentru a se adapta la noile condiţii de creditare impuse de Ordonanţa 50 pe 2010. UniCredit Leasing a reluat săptămâna aceasta finanţarea persoanelor fizice, pe fondul modificării condiţiilor contractuale în acord cu noile prevederi legislative. Oferta de finanţare presupune o rată a dobânzii de 8,5% până pe 15 septembrie, iar asigurarea casco, încheiată la Omniasig, este gratuită. În momentul semnării contractului se plateşte o taxă de management de 2,5%, clienţii suportând în acelaşi timp şi costuri de logistică în valoare de 116 euro, la care se adaugă cota TVA. Plăţile anticipate nu mai presupun niciun comision. Pe de altă parte, societatea a introdus un comision unic de 80 euro + TVA pentru diverse servicii prestate în cursul contractului de leasing, conform Ordonanţei de Urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Comisionul se aplică pentru servicii precum solicitarea unor numere preferenţiale, preschimbarea talonului, solicitarea simulării cesiunii.

Taguri articol


12